ARAD. O autospecială de transport a Penitenciarului Arad a fost implicată într-un incident rutier petrecut în Timişoara. Potrivit tion.ro, duba în care se aflau 13 deţinuţi circula pe strada Cluj, pe contrasens, dinspre strada Arieş spre pasajul Michelangelo. La un moment dat, autovehiculul a fost acroşat de un tramvai Armonia, care circula pe linia 8. În primă fază, şoferul dubei, un tânăr de 28 de ani, le-a spus poliţiştilor faptul că nu se afla nimeni în autospecială nu se află niciun deţinut. Însă poliţiştii au vrut să se asigure de acest fapt şi au solicitat ca uşa de acces să fie deschisă. Surpriză, în maşină erau nu mai puţin de 13 deţinuţi.
Contactaţi pe marginea incidentului, reprezentanţii Penitenciarului Arad nu au furnizat prea multe informaţii. Ionel Iovescu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, ne-a declarat faptul că a fost declanşată o cercetare disciplinară în ceea ce îl priveşte pe şoferul dubei.
„Autospeciala efectua transfer între unităţi. Partea bună este că nu au existat victime, că nu au fost nici măcar persoane accidentate uşor”, ne-a spus Iovescu.
Trimite articolul
X100% soferul a fost angajat pe pile
Deci daca harduchia apartine penitenciarului , soferul trebuie sa fie politist , la tampitul asta trebuie anulat permisul urgent , cum mm lui sa intri pe contrasens cu ditamai harduchia ??? mai si minti cu nesimtire ca nu e nimeni in duba !!! ….. atitudine de Garcea care se crede mai presus de lege !!!
-
Gardian de penitenciar, denumirea de “politie penitenciara” e cea mai penibila inventie…
-
Scz . chiar nu stiu care e titulatura exacta a personalului , dar cred ca ai dreptate , gardian mi se pare cel mai corect
-
ar trebui angajat un sofer de ambulanta pe asemenea autospeciala cei de la smurd si saj cunosc foarte bine riscurile la care se expun
Bine k NU e vatmanul vinovat!!in sfarsit scapam,cu bn.Pt orice,repede vatmanu-i vinovat.