ARAD. Premiera spectacolului FREUD ŞI BUNUL DUMNEZEU, de joi seara, de la sala Studio, va fi precedată de un alt eveniment special – o dublă lansare de carte. Cu ocazia primei ieşiri la rampă a celui mai nou spectacol arădean, scriitorul Mircea M. Ionescu (autorul piesei cu acelaşi nume) va fi prezent în teatrul nostru, de la ora 18, având loc lansarea a două volume care îi poartă semnătura: „Animalul, acest om ciudat“ şi „Şcoala de proşti“. Prezentarea celor două cărţi va fi făcută de cunoscutul critic de teatru Ion Parhon. Piesa FREUD ŞI BUNUL DUMNEZEU face parte din volumul „Animalul, acest om ciudat“ şi va fi cea de a 24-a premieră din cariera lui Mircea M. Ionescu – scriitor, publicist, cronicar sportiv, realizator de emiusiuni radio şi TV, cronicar de teatru, director al Teatrului Valah Giurgiu.
Înainte de lansare, Mircea M. Ionescu scrie pe blogul său personal: „Acum, la Teatrul Ioan Slavici din Arad (director Bogdan Costea), o piesă scrisă de mine cu lacrimă și jucată cu sufletul zbuciumat de minunatul Doru Nica, actor matur, de complexitate, cel care, în 1979, în piesa mea de debut, era un tânăr care bătea cu ambiție la porțile Thaliei. Ne unea, la vremea aceea, Bătrîna Doamnă a fotbalului românesc, UTA!… Ne leagă, acum, în visare și durere de suflet, Teatrul!“
Despre Mircea M. Ionescu şi despre activitatea sa literară şi publicistică se pot spune / scrie foarte multe. Astfel, noi, arădenii, vom avea şansa să fim alături de domnia-sa şi de reputatul critic Ion Parhon, înainte de premiera spectacolului FREUD ŞI BUNUL DUMNEZEU. Să ne bucurăm împreună de o seară ce promite a fi foarte bogată!
Citiți principiile noastre de moderare aici!