Ziua manifestaţiilor, a grevelor şi a protestelor a fost una deosebit de liniştită la Arad. Calmul aparent nu s-a datorat unei lipse de iniţiativă din partea sindicaliştilor, ci a fost cauzat de autorităţile locale. Primăria a decis, din nou, să respingă solicitarea sindicaliştilor de a manifesta în faţa Palatului Administrativ, pe motiv că ar exista o hotărâre de Consiliu Local care interzice aceste acţiuni.
De cealaltă parte, sindicaliştii conduşi de liderul Cartel Alfa, Ilie Don, susţin că de fapt încă din anul 2008 decizia CLM Arad a fost atacată în instanţă, iar Curtea de Apel Timişoara a dat o sentinţă prin care se permite organizarea de manifestări, acţiuni de protest, mitinguri pe platoul din faţa Palatului Administrativ, pe străzi sau în incinta Ştrandului Neptun. Mai mult, potrivit lui Don nu sunt excluse protestele spontane care pot apărea în rândul bugetarilor, dată fiind tensiunea la care sunt supuşi zi de zi.
Nici în rândul cadrele didactice situaţia nu este mai calmă. Sindicatul Democratic din Învăţământ Arad, prin vocea liderului Dănuţ Ieneşescu, a precizat că va continua acţiunile în instanţă pentru ca toate drepturile profesorilor să fie respectate.
„Sunt în plin proces de demarare a acţiunilor privind atragerea răspunderii penale pentru acele persoane care se fac vinovate de neacordarea dreptului la manifestări publice, încălcând astfel decizia Curţii de Apel Timişoara. Vom vedea cine face parte din comisia de avizare a acestor manifestări şi vom cere, pe lângă cercetarea respectivelor persoane, şi daune morale”, a explicat Ilie Don, lider Cartel Alfa Arad.
Mai mult, Ilie Don a arătat că în această săptămână este imposibilă organizarea unui nou miting în Arad, întrucât legea prevede ca cererea să fie depusp cu trei zile înainte de eveniment, iar „la Arad ziua depunerii şi ziua desfăşurării nu se iau în considerare, fiind astfel vorba de fapt de cinci zile”.
Tensiune în învăţământ
„Considerăm că va fi o «toamnă fierbine» şi o «iarnă şi mai fierbinte». Salariaţii din învăţământ vor ca cei care ne conduc să le respecte dreptul la viaţă, să elaboreze o strategie cu măsuri care să nu afecteze numai anumite categorii de salariaţi şi al cărui rezultat să fie ieşirea ţării din criza economică”, declară într-un comunicat liderul Sindicatului Democratic din Învăţământ, Dănuţ Ieneşescu.
Pleacă la Bucureşti
Circa 100 de arădeni vor participa la cele trei mari mitinguri de protest din capitală. Este vorba despre acţiunile din 24,25 şi 27 septembrie, iar deplasarea arădenilor se va face cu atuocarul, în ajunul celor trei zile de proteste.
Manifestul Cartel Alfa
Sindicaliştii din organizaţia Cartel Alfa solicită: stabilirea de programe concrete de investiţii, finanţate corespunzător, pentru păstrarea şi creare de noi locuri de muncă, sunt împotriva creşterii vârstei de pensionare, a modificării modului de calcul al pensiei şi al eliminării categoriilor speciale şi deosebite. Mai mult, Cartel Alfa cere Guvernului să renunţe la toate măsurile de austeritate.
Andreea Pintea
Citiți principiile noastre de moderare aici!