Momente unice la sediul Asociației Nevăzătorilor, filiala Arad, vineri, înainte de Duminica a șasea după Paști, când Biserica Ortodoxă amintește de minunea săvârșită de către Mântuitorul Hristos, a vindecării orbului din naștere. Un sobor de cinci preoți a săvârșit Taina Sfântului Maslu, la sfânta slujbă participând mai mulți membri ai asociației, împreună cu familiile lor.
Părintele Gabriel Cosmin Mariș, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Aradului, a amintitcuvântul psalmistului: „Domnul înţelepţeşte orbii!” (Psalm 145, 8), apoi a adresat un cuvânt de învățătură despre orbirea trupească și cea sufletească, despre Lumina lumii acesteia – Iisus Hristos Mântuitorul lumii și minunile care însoțesc credința adevărată. „Și cei care văd, atunci când se roagă în taină, își închid ochii trupești, pentru ca să îi poată deschide mai bine pe cei ai sufletului” – a mai spus părintele consilier, îndemnând pe cei prezenți la sporirea în toate virtuțile creștinești.
În numele celor prezenți, președintele Asociației Nevăzătorilor din Arad, Florin Atimuț, a adresat un cuvânt de mulțumire Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului pentru dragostea, binecuvântarea și purtarea deosebită de grijă pentru cei nevăzători și preoților slujitori pentru frumoasa slujbă săvârșită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!