ARAD. Absolvent al Facultății de Științe Juridice, promoția 2006, Dumitru Tomoioagă este unul din avocații cunoscuți și foarte respectați ai Baroului Arad. I-am adresat și dumnealui întrebările pentru portretul Alumni, dar am ales să lăsăm răspunsurile exact așa cum ni le-a transmis: clare, precise, „curate” de orice posibile interpretări. Pentru că povestea spusă de el este mult mai puternică și mai încărcată emoțional decât orice abordare literară…iată deci, povestea lui.
„Am absolvit Facultatea de Științe Juridice din cadrul UVVG Arad în anul 2006. Anterior lucrasem 12 ani în sistemul medical. A fost, probabil, cea mai curajoasă decizie din viața mea. Am ascultat sfatul unui om pe care în 2002 l-am văzut prima dată în viața mea. Era judecător. Și judeca un proces în care eram parte. După o experiență tristă cu un avocat, la ultima ședință de judecată, i-am cerut acelui judecător să-mi permită a-mi susține singur cauza. Cerându-mi scuze anticipat pentru lipsa cunoștințelor juridice. Am mizat pe o logică factuală. Și m-a ascultat cu atenție. După pronunțarea hotărârii, care s-a făcut în ședință publică, m-a întrebat cu ce mă ocup. Și mi-a spus pe un ton autoritar să urmez Facultatea de Drept. L-am ascultat cum l-aș fi ascultat pe tata. Și bine am făcut.
În 2006, odată cu absolvirea facultății, am dat examenul de admitere în profesia de avocat și din februarie 2007 sunt avocat în cadrul Baroului Arad. Avocatura e o profesie pe care n-aș schimba-o niciodată. Nu credeți? Aveți curajul să încercați singuri!
Cea mai frumoasă amintire? Ziua în care profesorul Ioan Trifa, Decanul Facultății de Științe Juridice la acea vreme, a intrat la primul curs și de la pupitru mi-a spus în fața tuturor colegilor: „Tomoiagă, mă bucur că m-ai ascultat și ești aici”. Eu eram sigur că nici măcar n-a reținut că exist…
Două au fost momentele emoţionante, de neuitat. Oscilez între momentul în care regretatul Rector Aurel Ardelean mi s-a adresat cu apelativul „domnule student Tomoiagă” și momentul în care regretatul Decan al Baroului Arad, Cristian Dumitru Alunaru, la festivitatea de absolvire, mi-a zis „domnule coleg și tiz al meu”. Amândoi purtam prenumele Dumitru.
Despre profesorii UVVG, greu de spus. Recunoscător, indiscutabil Ionică Trifa. Emoțional, Cristi Alunaru. Realist, Horică Oprean. Din păcate, primii doi au rămas doar amintiri frumoase. Cu prof. Horea Oprean, fost președinte al Tribunalului Arad, m-am întâlnit chiar azi. Ne-am salutat cordial. Un Lord.
Un sfat pentru studenți? Îndrăzniți! Nu există limite, nici oameni aleși. Șansele sunt egale pentru toți. Merită orice efort. Pentru că viața vi-l va răsplăti.”
Trimite articolul
XStima pt.Dl.Timoioaga …Si eu am studiat medicina mai tarziu…Fiecare cand si cum poate…