Începând de luni, pacienții care ajung în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad și care necesită investigații imagistice – tomografie computerizată – vor fi examinați direct în Compartimentul de Radiologie și Imagistică Medicală UPU.
“Tomograful a fost recent autorizat de către CNCAN, în vederea utilizării, iar acum compartimentul este complet funcțional, aici efectuându-se ecografii, radiografii și tomografii computerizate – toate în regim de urgență”, informează Spitalul Județean.
Compartimentul de Radiologie și Imagistică Medicală UPU a fost construit și dotat cu aparatură medicală cu ajutorul fondurilor europene accesate de către Consiliul Județean Arad, și este amplasat în vecinătatea sălii de tratament a Unității de Primire Urgențe.
De asemenea, activitatea medicală este asigurată de către personal angajat al unității medicale, dar și prin servicii de Tele-Radiologie.
“Computerul tomograf din acest compartiment este destinat strict pacienților din UPU, iar aparatele CT din cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală sunt utilizate pentru pacienții care se prezintă la spital în regim ambulatoriu, pe bază de programare, respectiv pentru pacienții internați în secțiile spitalului”, mai spus reprezentanții Spitalului.
Trimite articolul
XHaa minune !
Da suntem noi contribuabili ne planificam suntem acolo.. dar din banii noștrii.
Si pt un rnn cu casa de asigurari stai din septembrie pana la sfarsitul lui decembrie ca nu sunt locuri ! Foarte tare
No, amen…
In Romania nu se construiesc spitalele pentru ca sunt consumatoare de fonduri, in schimb, partidele si B.O.R, se infrupta din plin. Cu banii alocati partidelor si pentru B.O.R, se pot construi si intretine spitale, se pot salva foarte multe vieti.