Așadar, miercuri, 5 februarie, începând cu ora 19.00, la Teatrul Clasic ”Ioan Slavici” se va juca spectacolul ”Dushi cu preshu ”, după Ion Băieşu, comedie muzicală realizată de regizorul Nicolae Mihai Brânzeu, pe muzica lui Cari Tibor şi în coregrafia Maurei Cosma.
Astfel, ne vom reîntâlni cu Pamfil (Călin Stanciu), Filofteia (Zoltan Lovas), Avocata (Angela Petrean Varjasi), Fotografa (Roxana Sabău), Italianul şi Gicu (Marian Parfeni), Getuţa (Carmen Butariu), Gica (Oltea Blaga), Ana (Cecilia Donat), George (Ştefan Statnic), Gigel (Robert Pavicsits) şi Poştaşul (Silvia Demian).
Biletele la reprezentaţia de miercuri cu DUSH(I) CU PRESHU’ costă 5 lei şi pot fi achiziţionate deja de la Agenţia de bilete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad. În LUNA PLINĂ DE TEATRU abonamentele nu sunt valabile.
Spectacole jucate cu ”casa închisă”
Vă reamintim că, în cadrul Lunii pline de teatru, au fost programate 21 de spectacole care, în fiecare seară, au reunit sute de spectatori dornici să vizioneze reprezentațiile actorilor arădeni. ”Sperăm că şi în seara de 5 februarie vom putea anunţa că jucăm „full house“, întrucât la acea dată va fi prezentat publicului spectacolul care a atras cele mai multe voturi în perioada campaniei noastre de chestionare a publicului. În urma centralizării lor, am constatat faptul că spectatorii noştri au fost atraşi, în această LUNĂ PLINĂ de o comedie, şi nu de orice fel de comedie, ci de una care a pus în valoare valenţele multiple ale actorilor noştri, care au demonstrat că pot, deopotrivă, şi juca şi dansa şi cânta live pe scenă” – a declarat Mihaela Balint, purtătorul de cuvânt al Teatrului Clasic ”Ioan Slavici” Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!