Arad. Neurologul Cătălin Hreniuc este director medical „cu acte în regulă” al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad pentru o perioadă de patru ani, în urma concursului organizat pentru ocuparea postului, asigurat prin interimat tot de el. De altfel, Hreniuc a fost și singurul care și-a depus dosarul pentru concurs.
Concursul s-a desfășurat pe parcursul săptămânii trecute, timp în care, după validarea dosarului, candidatul a avut de trecut o probă scrisă, la care a fost notat cu 9,80, un interviu pentru care comisia a acordat nota 9,82, dar și susținerea proiectului de specialitate, notat cu 10. Rezultatul final, în urma notelor obținute la cele trei probe, afișat pe site-ul Spitalului, este de 9,87.
După cum spuneam, Cătălin Hreniuc a preluat interimatul pe funcția de director medical în luna decembrie a anului trecut, în urma demisiei Lenuței Timiș, care a ocupat postul vreme de opt luni.
Cătălin Hreniuc este medic specialist neurolog la Județean din martie 2017. Tot aici și-a făcut și rezidențiatul, în perioada 2013-2016. Din anul 2012, acesta este și asistent universitar la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad. Interesant de menționat este faptul că Hreniuc a început studiile la Facultatea de Medicină din Cluj, pe care a abandonat-o după patru ani, când a obținut o bursă pe finanțe în SUA. La întoarcere, și-a completat studiile de medicină la UVVG.
Echipă completă
Așadar, după doi ani de pandemie, perioadă în care nu s-au organizat concursuri pentru funcțiile de conducere, Spitalul Județean iese din sfera interimatelor și are o echipă managerială completă, care va conduce destinele unității medicale pentru următorii patru ani.
Reamintim că, în luna mai, a fost scos la concurs postul de manager al spitalului, care i-a revenit Florinei Ionescu. De asemenea, săptămâna trecută a fost ocupat prin concurs și postul de director de îngrijiri medicale, care i-a revenit pe mai departe Otiliei Popa, cea care a asigurat și interimatul, singura care s-a înscris în competiție. JA-S.A.
Cătălin Hreniuc Foto: FAN
Trimite articolul
Xmda,
un C.V. interesant ………….
-
Pupător de moaște peneliste,e cel mai bun CV
Felicitari, domnule Doctor!