Supervizare cu aproape un milion de lei mai ieftină la lucrările executate în cadrul proiectului de reabilitare a centrului vechi, finanţată din fonduri structurale.
În urma unei licitaţii în cadrul căreia mai multe firme s-au bătut pentru contractul de supervizare, contractul intitulat „Servicii de consultanţă pe durata executării lucrărilor, asistenţă tehnică şi supervizare la obiectivul de investiţie <<Reabilitarea Centrului Istoric Vechi al Municipiului Arad LOT I>>” a fost semnat la o valoare mult redusă faţă de suma estimată iniţial în cadrul proiectului.
Municipalitatea a primit trei oferte iar contractul a fost semnat cu firma arădeană SC Bring Consult SRL, la valoare de 1.488.000 lei. Preţul este cu peste 920.000 lei mai mic decât estima iniţial Municipalitatea.
Pe ce se duc banii
Banii vor fi plătiţi pentru „Servicii de arhitectură, servicii de inginerie specializată şi servicii de inginerie integrată, servicii de proiectare urbanistică şi peisagistică, servicii conexe de consultanţă ştiinţifică şi tehnică, servicii de testări şi analize tehnice”. Mai exact, firma se va ocupa de reactualizarea detaliilor de execuţie la Podul Traian din Municipiul Arad, reactualizarea detaliilor de execuţie pentru clădirea Preparandiei, descărcarea arheologică a săpăturilor, respectiv supervizarea lucrărilor de execuţie pentru reabilitarea Podului Traian, a clădirii Preparandiei, a drumurilor, reţelelor de alimentare cu apă, de canalizare menajeră şi pluvială.
JA – S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!