ARAD. Arădenii dau dovadă că ştiu să economisească bani. Mai mult decât atât, pot fi catalogaţi şi ca buni platnici, în condiţiile în care întârzierile la plata ratelor sunt (deşi importante ca valoare nominală) infime comparativ cu banii împrumutaţi. Depozitele la bănci sunt cu mult mai „consistente” decât împrumuturile contractate, la nivelul judeţului Arad, potrivit unui raport al Băncii Naţionale a României.
Datele relevă că locuitorii judeţului preferă să se împrumute în valută, dar să economisească în lei. Concret, la finele lunii ianuarie, arădenii figurează cu credite în lei în valoare de 1.217.300.000. Creditele în valută (calculate în moneda naţională) sunt cu mult mai mari: 1.838.700.000 lei.
În ceea ce priveşte banii puşi deoparte, stăm mult mai bine. La nivelul Aradului, disponibilităţile la vedere şi depozitele (în toate variantele de economisire) se ridică la 1.929.500.000 lei. Iar banii puşi deoparte în conturi de valută (dar exprimat în lei) se ridică, în total, la 1.631.000.000.
Creditele restante se ridică, în total, la 534.700.000 lei. „Sunt considerate restante creditele care, în ultima zi lucrătoare a lunii pentru care se efectuează raportarea, înregistrează întârzieri la plată de cel puţin o zi”, se suliniază în raportul BNR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!