Mai mulţi absolvenţi ai liceelor arădene au ales o modalitate inedită de destindere după examenul de bacalaureat: ecoturism nautic. Lor li s-au alăturat tineri din țară și străinătate, pasionați de această modalitate neobişnuită de practicare a turismului. Au făcut două coborâri pe traseul Centrul de Vizitare al Parcului Natural „Lunca Mureșului” de la Ceala – Cenad, județul Timiș, zonă pe care se întinde aria protejată. Totul s-a întâmplat în cadrul celei de-a treia ediţii a proiectului „Ecoturism nautic în Parcul Natural«Lunca Mureșului»”, realizat de Asociația Profesorilor de Educație Fizică și Sport din județ.
Beneficii
Pe parcursul activităţilor desfăşurate în cadrul proiectului, au fost admirate frumusețile naturale și cele specifice faunei și florei din această zonă a Mureșului, plajele, vegetația luxuriantă de pe malurile râului și de pe cele aproximativ cele 40 de insule aflate pe traseu. Mănâstirea Hodoş-Bodrog şi Bezdin, printre cele mai vechi locaşuri monahale de la noi din ţară, Schitul Sfânta Paraschiva, sunt doar câteva repere vizitate pe acest traseu.
Pe de altă parte, în timpul parcursului nautic, participanții au fost obișnuiți cu viața în aer liber, cu instalarea corturilor și amenajarea locurilor de campare, cu regulile turismului ecologic, în care servirea mesei și gătirea alimentelor se face doar în spațiile special destinate acestor scopuri, cu regulile de conviețuire și ajutorare în echipă, mai ales că activitate de navigare presupune anumite precauții din punct de vedere al securității persoanei.
Nevoie de promovare
„Credem, că acest tip de proiect, pe lângă dezvoltarea și diversificarea activităților de timp liber, vacanță, sport și turism, are și o componentă educativă, contribuind la formarea unui bagaj de deprinderi motrice și de cunoștințe, folositoare pe parcursul vieții. Pe de altă parte, membri echipei de proiect speră ca acest traseu turistic să fie străbătut cu ambarcațiuni de agrement, de o categorie cât mai largă de cetățeni, astfel încât aceştia să se bucure de frumusețea ariei protejate. De asemenea, considerăm că trebuie să se facă mai mult pentru promovarea acestui parcurs nautic, în acest mod, turismul arădean să valorifice cât mai eficient valorile de care dispune” – spune prof. Marius Cirin, responsabil de proiect.
Finanţare de la CMC
Proiectul „Ecoturism nautic în Parcul Natural «Lunca Mureșului»” a beneficiat de finanțare nerambursabilă oferită de Consiliul Local Municipal prin Centrul Municipal de Cultură Arad, în cadrul programului de susținere a proiectelor de tineret, învățământ și recreative.
Citiți principiile noastre de moderare aici!