Iniţiat de Primăria oraşului Strasbourg (Franţa), proiectul se va derula pe parcursul a doi ani (octombrie 2010-octombrie 2012) şi va reuni oraşele partenere Strasbourg, Brno (Cehia), Varşovia (Polonia), Debrecen (Ungaria), Barcelona (Spania) şi Arad. Tema proiectului vizează însuşirea deprinderii de a scrie, perfecţionarea scrisului caligrafic şi performarea acestuia până la stadiul de artă vizuală. Intenţiile acestui demers sunt apropierea copilului de carte, întoarcerea la scrieriea tradiţională ca alternativă la scrisul electronic şi stimularea creativităţii caligrafice.
Valoarea totală se ridică la 363.000 de euro, din care peste 20.000 de euro reprezintă fonduri atrase de judeţul Arad de la Uniunea Europeană.
JA-M.A
Citiți principiile noastre de moderare aici!