La Sala „Clio” a Complexului Muzeal Arad a fost vernisată, marţi seara, expoziţia de carte rară „Teatrando”, organizată de Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad.
În peste douăzeci de vitrine au fost expuse cărţi din ediţii de patrimoniu iar pe simeze portrete ale câtorva din marii titani ai dramaturgiei universale precum şi personaje, clovni şi afişe, ce ne deschid, parcă, marile scene ale vremii.
Expoziţia a fost deschisă de prof. Florin Didilescu, directorul bibliotecii, care aprecia că „nici tema nici momentul nu sunt întâmplătoare” iar „aceste cărţi ne vorbesc efectiv despre începuturile civilizaţiei europene”. „Cu fiecare expoziţie constat bogăţia şi calitatea fondului nostru de carte – a mărturisit Adriana Czibula, curatorul expoziţiei, la începutul prezentării. Şi pe această temă, a textului dramatic, am găsit cărţi deosebite. Avem aici cărţi tipărite în ateliere de renume, mici bijuterii, adevărate comori cu care alte biblioteci nu se pot lăuda”.
Ea a arătat că expoziţia se dorește a fi un periplu prin istoria dramaturgiei europene de la tragedia greacă, comedia italiană, la teatrul popular german, dramaturgie reflectată în ediții tipărite între secolele XVI – XVIII, aflate în colecţiile bibliotecii arădene.
Invitaţie
Organizatorii invită publicul arădean să vadă nouă expoziție de carte rară a Bibliotecii, o expoziţie cu o tematică originală, „Textele dramaturgiei universale în ediţii de patrimoniu”. Expoziția poate fi vizitată până în 30 octombrie, la Sala „Clio” (str. „Horia” nr.10).
Citiți principiile noastre de moderare aici!