„Se observă că rata promovabilității este aproximativ egală cu cea de anul trecut. Se confirmă și justețea instalării camerelor web în sălile de examen, măsură prin care am recredibilizat sistemul de învățământ și am readus la justa ei valoare noțiunea de examen. Am spus-o și anul trecut, o spun și acum: acesta este nivelul educațional, trebuie să identificăm cauzele și să găsim soluții.Epoca lui «merge și-așa» sau a «descurcăreților» nu mai trebuie să fie o modalitate de promovare, nu mai putem să ne bazăm pe copiat sau pe alte fraude. Prin aceste metode, intrate în obișnuință, am ajuns până la celebrul «caz Ponta», al cărui plagit ne-a făcut de râs în întreaga lume”, a arătat deputatul arădean, care consideră că o parte din vină o poartă și actuala conducere a Ministerului Educației.
„Soluția nu este schimbarea Legii Educației, așa cum ne «amenință» doamna ministru, ci adaptarea școlii românești la această lege. Acum vede și doamna ministru că nu e ușor să gestionezi un asemenea examen. A arăta și acum cu degetul spre alții reprezintă o maximă ipocrizie din partea doamnei ministru. Să nu uităm că tot dumneaei a desființat în 2009 școlile profesionale, reintroduse în sistem prin noua Lege a Educației”, a încheiat Marius Göndör.
Citiți principiile noastre de moderare aici!