ARAD. Educaţia se face şi în afara unui cadru formal. Asta au dorit să demonstreze, sâmbătă, cei de la Asociaţia Outdoor Life care au organizat un atelier de activităţi deschis arădenilor în Parcul Copiilor. Scopul acţiunii a fost conştientizarea populaţiei, dar în special a tinerilor, în ceea ce priveşte metodele de educaţie non-formală prin activităţi de aventură de tip outdoor. Doritorii au putut participa la activităţile desfăşurate de voluntarii asociaţiei, precum diverse jocuri de echilibru şi încredere – traversări pe coardă la înălţime, slackline.
Atelierul a reprezentat ultimul punct din programul unei tabere educative care s-a desfăşurat pe parcursul săptămânii trecute în zona Cladova. Beneficiarii acestei tabere au fost 16 adolescenţi, care au susţinut atelierul de sâmbătă, având ocazia să prezinte altor tineri arădeni ceea ce au acumulat în cadrul taberei.
Încredere şi comunicare
„În urma participării la astfel de programe educative, tinerii învaţă să comunice şi să colaboreze în echipe mai eficient, să gândească strategic, să îşi asume responsabilitatea într-un grup, să fie mai încrezători în ei înşişi şi în cei din jur, să se descurce în situaţii limită sau de criză, să ia decizii cât mai eficiente într-un timp cât mai scurt. De asemenea, prin activităţile în natura, se încurajează asimilarea unor valori de protejare a mediului şi alegerea unui stil de viaţă sănătos”, ne-au declarat organizatorii.
Proiect european
Tabăra organizată la Cladova a făcut parte dintr-un proiect mai amplu „Never stop exploring yourself!” – Nu înceta niciodată să te cunoşti pe tine mai bine, proiect iniţiat de Asociaţia Outdoor Life şi finanţat prin fonduri europene printr-un program special adresat iniţiativelor tinerilor „Youth in Action”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!