Ca şi Monica Macovei, Elena Udrea a acuzat actuala conducere că este vinovată pentru pierderea voturilor, că ar fi trebuit să demisioneze de urgenţă, nefiind capabilă şi neavând măcar obiectivul câştigării alegerilor în 2016. Ea a arătat cu degetul şi spre filiale, spunând că acestea sunt fracturate, deoarece în campania electorală liderii nu s-au bătut pentru partid, ci fiecare s-a refugiat în colegiul său, încercând să-şi salveze scaunul de parlamentar. Concluzia Elenei Udrea : doar un lider nou poate reconstrui partidul, în aşa fel încât să nu se bazeze doar pe uzura la guvernare a USL, ci să crească suficient de mult pentru a ajunge din nou la guvernare.
La firul ierbii
Vasile Blaga şi ceilalţi care l-au însoţit- Gheorghe Flutur, Raluca Turcan, Andreea Paul şi Radu F Alexandru, au fost de acord că partidul trebuie reconstruit, însă nu pentru a încerca întărirea dreptei prin „alianţe de televizor ” cu „generali care nu au în spate soldaţi ”, ci altfel. Mai exact, prin reclădirea partidului ca partid principal de opoziţie, în jurul căruia să se coaguleze dreapta. Cuvântul de ordine a fost „chibzuinţă ”, în contrast cu „iluzii ”.
După cum era de aşteptat, celor prezenţi li s-a explicat că aruncarea pierderii alegerilor exclusiv în cârca conducerii este nedreaptă şi nereală, pentru că oricine ar fi condus partidul la ora alegerilor ar fi obţinut, eventual, rezultate mai proaste. Pentru că, dacă este vorba despre obiectivitate, PDL a pierdut fiindcă, prin măsurile de austerite, şi-a asumat un imens risc politic. Mai exact, a fost de acord ca Guvernul să-şi asume riscurile în numele partidului.
„Reconstrucţia partidului se face cu oameni care au demonstrat că se pricep la aşa ceva ” Gheorghe Flutur
Citiți principiile noastre de moderare aici!