Elev amețit, ridicat din scara unui bloc de pe Mețianu
Reactualizat la:
Elev amețit, ridicat din scara unui bloc de pe Mețianu
Reactualizat la:
Un elev a fost ridicat de polițiștii de la Ordine Publică joi, în jurul orei 16.00, din scara unui bloc de pe strada Meţianu, după ce locatarii din zonă au sesizat, speriaţi fiind, că un ameţit - la propriu, zăboveşte speriat în scara blocului lor.
Scris de D.C.-Un elev a fost ridicat de polițiștii de la Ordine Publică joi, în jurul orei 16.00, din scara unui bloc de pe strada Meţianu, după ce locatarii din zonă au sesizat, speriaţi fiind, că un ameţit - la propriu, zăboveşte speriat în scara blocului lor.
Tânărul, care prezenta tulburări grave de comportament, a fost „deranjat” chiar în timp ce îşi pregătea, zăpăcit, o nouă… ţigară, spun locatarii. Dacă nu ar fi de plâns, scena ar fi de-a dreptul hazlie, numai ca acest fenomen pare scăpat niţel de sub control.
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
Hamas a eliberat șase ostatici israelieni sâmbătă în Gaza, în al șaptelea schimb contra eliberării de deținuți palestinieni din cadrul armistițiului intrat în vigoare pe teritoriul palestinian pe 15 ianuarie, după 15 luni de război distructiv, relatează AFP.
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei. 3
Sâmbătă, 22 februarie, în urma stării de sănătate extrem de grave în care se afla, Gheorghe Domșa a pierdut lupta pentru viață.
4
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!