Rezultatele inițiale ale Evaluării Naționale au fost afișate de Ministerul Educației, miercuri dimineață, la ora 10. La nivel național s-au înregistrat 429 de medii de 10, 429 de elevi reușind să scrie lucrări perfecte la toate probele la care au participat.
În Arad s-au înregistrat două astfel de medii, la candidați proveniți de la Colegiul Național „Moise Nicoară” și Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”. Directorii celor două instituții de învățământ ne-au transmis că este vorba despre elevele Branka Daria Turcin, de la Colegiul Național „Moise Nicoară” și Daria Petran, de la Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”. Cele două au reușit să obțină nota 10 atât la proba scrisă la Limba română, cât și la proba scrisă la Matematică.
În total au fost înregistrate, la Limba română, 11 note de 10, la Matematică 23 de note de 10, iar la Limba maternă o notă de 10.
La școlile reprezentate de cele două eleve de 10 au susținut examenul 209 absolvenți de clasa a VIII-a. La „Moise” au fost 86 de candidați, toți având medii peste 5 la Evaluarea Națională. Cea mai mică medie a unui candidat de la această instituție a fost 7.22. La „Peda” au fost înscriși în examen 123 de candidați, patru dintre ei având medii mai mici de 5. Cea mai mică medie obținută de un absolvent de la „Pedagogic” a fost 2.70.
Citește și:
Rezultatele de la Evaluarea Națională, afișate. 69% dintre candidații arădeni au medii peste 5
Trimite articolul
XMoise și Peda….. doamneeee,ce reclamă le faceți 🤣🤣🤣🤣🤣
si acum nu mai e problema gdpr-ul? poti sa dai cu datele personale asa cum iti vine?