Poliţiştii au găsit prin baruri sute de elevi care chiuleau de la ore, însă vestea bună este că tinerii nu consumaseră alcool, reiese din raportul prezentat ieri. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean au prezentat, ieri, la Prefectură, o situaţie cu rezultatele activităţilor desfăşurate pe linia prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar, desfăşurate de la începutul anului până acum. Potrivit informaţiilor prezentate la Prefectură, în acest an au fost depistaţi 488 de elevi care absentau de la orele de curs. Poliţiştii au verificat 220 de unităţi economice ce funcţionează pe lângă şcoli şi au întocmit 26 informări către Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad şi unităţile de învăţământ, cu privire la elevii depistaţi în baruri în timpul orelor de curs.
„Pe parcursul desfăşurării acestor acţiuni nu au fost întâmpinate probleme majore, nu au fost depistaţi minori care consumau alcool, iar ţigările pe care le fumau nu erau achiziţionate din barul unde se aflau. Atât în municipiul Arad, cât şi în judeţ nu ne confruntăm cu un fenomen al absenteismului sau al abandonului şcolar”, se menţionează în raport.
Municipiul, fruntaş
Cei mai mulţi elevi care au chiulit de la ore au fost prinşi în cursul lunii ianuarie: 131. În luna februarie, au fost găsiţi prin baruri 50 de elevi; în martie – 84, în aprilie – 120, în mai – 76 şi în primele săptămâni din iunie – 27. În ceea ce priveşte situaţia pe oraşe, la Chişineu-Criş au fost depistaţi 39 de elevi chiulangii, la Curtici – 7, la Ineu – 48, Lipova – 9, Nădlac – 7, Pecica -23, Pâncota 8, Sebiş – 16, respectiv, la Sântana – 14. Restul de 317 elevi au fost găsiţi în barurile din municipiu.
Pedepse prin notare
„De menţionat, că doar conducerea unităţilor de învăţământ poate lua măsuri împotriva elevilor care absentează de la cursuri nemotivat, respectiv scăderea notei la purtare, deoarece exmatricularea nu este posibilă, primele 10 clase fiind obligatorii”, se menţionează în raport.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!