Suntem în top 10 în ceea ce privește riscul ridicat de părăsire timpurie a școlii. Ocupăm locul 7 din cele 14 județe considerate județe cu risc. Datele au fost făcute publice în cadrul studiului„Strategie privind reducerea părăsirii timpurii a școlii din România” publicat pe site-ul Ministerului Educației. Din datele furnizate reiese că principalele cauze care duc la creșterea riscului de părăsire a școlii sunt procentul mare de elevi de etnie romă declarată, rata ridicată de repetenție precum și procentul de abandon școlar din ultimii ani.
Abandonul școlar, o problemă
Ultimele date ale Institutului Național de Statistică (pentru perioada 2010-2012) indică pentru județul Arad un procent de 8,3% abandon școlar în cadrul învățământului postliceal, urmat de învățământul liceal și profesional cu o rată de 4,6%, apoi cel gimnazial de 2,2% și cel primar de 1,7%. La nivel național rata de abandon a depășit 18%. În județele limitrofe, Bihor și Timiș se păstrează procentul ridicat de abandon în școlile postliceale urmate de liceu. Dacă în cele două județe procentul celor care renunță la continuarea studiilor postliceale este de 10,6% sau 12,10%, mult mai mare decât în Arad, la nivel liceal situația se schimbă. Doar 1,4 în Bihor și 3,7 în Timiș, față de Arad unde procentul celor care abandonează liceul sau școala profesională a ajuns la 4,6%.
Situația nu este mai roză nici în acest an, dacă luăm în calcul numărul mare de locuri rămase libere la liceu după admitere. 400 de locuri au rămas neocupate, în condițiile în care numărul aprobat nu poate fi mai mare decât numărul de absolvenți de clasa a VIII-a. Problemele apar și după finalizarea clasei a IX-a care face parte din învățământul obligatoriu, mulți elevi renunțând să mai continue studiile.
Penultimii din Europa
România a ocupat anul trecut locul 26 din 28 la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte părăsirea timpurie a sistemului de învăţământ, având în continuare una dintre cele mai mari rate ale abandonului şcolar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!