Alertă la Liceul German. Mai mulţi elevi au ajuns la spital, luni după-amiază şi seara, la câteva ore după ce au ajuns acasă de la cursuri, din cauza unor simptome ce ar fi fost provocate de o deratizare care a avut loc în clasele lor.
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Constantin Cătană, ne-a declarat că cel puţin şapte copii au ajuns la spital, însă în urma discuţiilor cu părinţii elevilor din mai multe clase, sunt aşteptaţi şi alţii, pentru că au simptome specifice unei intoxicaţii.
“În cursul zilei de vineri a avut loc o deratizare în şcoală, iar după cursurile de luni, unii copii au prezentat diverse simptome, când erau deja acasă. Au erupţii cutanate, iritaţii la ochi sau dureri abdominale, dar nu sunt în stare gravă. Verificăm dacă s-au respectat toate procedurile la efectuarea deratizării”, a declarat Cătană.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, Simina Roz, a precizat că elevii au 11, 12 şi 13 ani şi primesc îngijiri medicale la Unitatea de Primiri Urgenţe. Medicii urmează să decidă dacă unii dintre ei vor rămâne internaţi.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Marius Gondor, a declarat că elevii sunt de la Liceul Teoretic “Adam Muller Guttenbrunn”, clădirea de pe strada Posada, unde învaţă copii de gimnaziu. “Se fac verificările necesare. Directorul şcolii este la spital, pentru a vedea care este situaţia copiilor. Se pare că de vină este deratizarea”, a spus Gondor.
DSP şi ISJ ţin legătura cu părinţii copiilor printr-un grup special creat pe o reţea de socializare, pentru a-i sfătui să se prezinte la spital la cele mai mici simptome. Până în prezent, mai mulţi părinţi au confirmat că copiii lor se simt rău şi vor fi duşi la UPU.
UPDATE 1. 13 elevi de la German au ajuns deja la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Arad și, potrivit informațiilor primite de la faţa locului, alți copii sosesc și ei la spital, însoțiți de părinți. Numărul elevilor de la Liceul German care vor ajunge la final să fie consultați de medicii de la UPU a fost estimat undeva la 20.
La Unitatea de Primire Urgențe a spitalului au fost prezenți și prefectul Gheorghe Stoian, medic șef UPU SMURD, Monica Puticiu, directorul Liceului German, Mario Stoica și vicepreședintele CJA, Seriu Bîlcea, mai degrabă în calitate de părinte, în condițiile în care ambii săi copii au ajuns la spital cu erupții pe piele, ochi umflaţi iar fetiţa chiar şi cu vărsături.
UPDATE 2. Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad, la Liceul German se deplasează grupa operativă condusă de inspectorul şef al ISU şi prim adjunctul instituţiei, împreună cu un echipaj de cercetare chimică radiologică bacteorologică și nucleară.
Ce spune directorul Liceului German despre dezinsecţia din şcoală?
Trimite articolul
XCine vrea la puscarie? Cine raspunde?
-
Ba, pe tine te-a tinut măta in patuț cu gratii de te exciti atata?
-
Catalin…stai jos! 4!
-
Administratorii acestei urbe ar trebui sa-si dea demisia urgent! Vacanta de iarna a fost lunga, doar acum si-au gasit sa faca dezinsectia. Puteau s-o faca din timp si poate efectele nu mai existau. Cine stie ce substanta au folosit, nu demult au fost cazuri cu decedati un urma acestor dezinsectii de gen. Directorul scolii n-are nicio vina. Vina o poarta cei de la Primarie care s-au ocupat de licitatie si au dus firma de la naiba, pentru cativa lei in minus, fara sa controleze nimic. Stati naibii in fotoliile voastre caldute si omorati-ne cu zilele. Sa vedem ce o sa urmeze, cineva trebuie sa cada in urma acestei intamplari. Oare….?
-
si directorul are o vina, deoarece fara acordul lui aceasta dezinfectie nu ar fi avut loc
-
Cred ca mai corect este să spunem astfel ”Pentru câțiva lei în PLUS pentru că firma fiind angajată (a câștigat chipurile licitația) de către Primărie și știm cu toții că trebuie să fii galben pentru a lucra cu Primăria Arad.
-
Toata turma vegheaza la inscaunarea lui bibart . Sabloanele trebuiesc respectate.
Sunt firme gen Tehnodomus din Arad care prind tot ce inseamna “sa lucrezi cu statul”,nu contează ca calci pe cadavre.procentul in mită este mare iar firmele respective trebuie sa facă tot posibilul sa castige si ele ceva.
-
Țăranul ăla barat de stoian
Am ajuns sa ne omoram copii pentru cativa lei. Asa ceva nici comunistii nu au facut.
Rusine celor care au permis asa ceva. E bine ca dam bani la tot felul de refugiati si ii tinem pe aia in palma dar pe cealalta parta ne omoram copii. Asta e politica sustinuta de cei din guvernul de la Bucuresti. Scarba si multa greata. In curand nu va mai ramane nici un roman in tara asta.
Inadmisibil sa nu fie curatate bancile,usile!!!!!Mobilierul.Nu s-a gandit nimeni?
Atentie sa nu colecteze alti virusi din spital , aceasta institutie este infecta. Lipsa unor inspectori care sa verifice zilnic toaletele, coridoarele si saloanele unde zac bolnavi in microbi. Ne bucuramnespus demultcind vedem acedti inspectori pela restaurante, fast foduri, saormeri in cautarea unor atenti banesti.
Deci am ales bine,personal,din nou cu cap…..”Liceul German”..a fost o institutie apreciata doar pana in 1989,pana cand inca mai existau familii etnice de origine germana,schwabi si institutia reprezenta respect…..De atunci a urmat o decadere totala pe toate fronturile,un haos total….Educatia,disciplina,etica,cadrele…s-au prabusit intr-un neant,din care nu mai vad o revenire…Elevii fumeaza pe coridoare…mai vin ambulantele…..subsante interzise….Doar tot pe aici pe site am citit….
Mie sa nu imi spuna nimeni ca pe toata perioada vacantei nu s-a gandit nimeni la o dezinsectie,deratizare,daca s-a considerat necesara,ci doar in ultima vineri,inainte de a reancepe scoala….Cine sa fi facut sambata si duminica aerisriri si curatenie?Pai nu faci prima data curatenie totala si abia apoi dezinfectare?
Asta o scriu,coroborand cu situatiile intamplate recent in Timisoara si nu numai,survenite cu decese de persoane nevinovate….
Mie nu imi este rusine sa imi scriu numele..este situatia clara in care gunoiul unora este maturat sub coltul presului….si unele persoane de decizie devin mici marionete….
Ma numesc Cristian Schreiber,parinte si momentan ma opresc aici,din ce cauza NU am ales Liceul German….Imi pare enorm de rau de fosti copii,colegi ai fiului meu,de la Gen.1,M.Eminescu,sectia germana matern…crescuti de catre doamna invatatoare Ana Maria Farcas,toata stima si respectul pentru ce a facut dansa in cei 5 ani…..Alegerile se fac greu in viata dar trebuie neaparat disecate,spre bine pentru copiii nostri….
Eu(familia mea),am ales Goldis,germana intensiv,la doamna diriginta Sabau si ne felicitam personal,ca am ales asa…Raiul de pe pamant…exista comunicare,transparenta,dorinta,putere de munca,clipe frumoase,sustinere…Se spune ca stai,gandesti mult ce iti doresti pentru copil,cantaresti si decizia este una singura!
Noi ne felicitam pentru alegerea facuta!Stima si respect!
PAI,MAI-ORDINARILOR CE ATI FACUT TOATA VARA?VA BATETI JOC DE COPIII MEI?IA SA MERGETI LA PUSCARIE RESPONSABILILOR.DAR,REPEDE.,SI IMI PLATITI CU VARF SI INDESAT.
Acest director,de pe la Scoala Germana trebuie sa taca….Mie mi-a facut o impresie foarte proasta la o sedinta de promovare a Liceului German…..Citez….”la mine nu este nimeni de nota 10,nici macar eu”….La mine nu exista nota 10…..Cum naiba ai putea sa motivezi acei copii?????”La mine esti de 10,doar daca esti mai bun ca si mine..dar eu nu sunt Dumnezeu…..deci sunt maxim de nota 9….In consecinta nu ai cum sa iei mai mult de nota 8 la materia mea,matematica…..Serios?
Asta in cazul ca nu iei ore particulare cu mine……
DOMNULE STAPAN…..Tatal meu a fost Ivan Schreiber,profesor de matematica eminent,mama profesoara de Limba Romana,Economic si Sanitar si nu a conditionat niciodata ca elevii clasei sale sa fie meditati in particular de profesori de clasa…..
Domnule director….Merg direct la orice televiziune sau presa in paralel cu dvs….Pe cat facem pariu ca va fac de ras?Pe cat tineti pariu cu mine?Tine-ti provocarea?Sa incepem cu manualele….14 muncitori fac in 16 ore munca….Ce cretinitati…..In cat timp fac 4 muncitori aceeasi munca?
14 Robineti umlpu un bazin in 6 ore,dar daca opresti 2 robineti,sa se caute in cat timp se va umple…..Ce cretini…..Ce idioti….Noi,parintii platim manuale inlocuite,cica nu sunt bune……Nu are rost sa discutam…..
Comentariile cu meditațiile particulare etc nu au legătură cu subiectul, deși nu mai există etnici germani deloc, școala e ținută ilegal ca liceu german. Ar trebui sa fie cu predare germana intensiv, anexa la orice liceu cu clase de filologie sau liceu pt toate minoritățile, inclusiv cu predare în limba romanesse, slovacă, sârbă etc.. Dincolo de aspectul acesta, nelegat de necazul cu dezinsecția, chiar nu văd vina directa a directorului (haba n-am cine-i). Păi producătorul de insecticid și personalul de serviciu… par de vina. La mai multe instituții publice sunt lăsate la curățenie persoane peste 60 ani (nu știu la liceul in cauza daca e asa), care nu mai au eficiență, dar au dreptul să stea și directorii nu au ce sa le faca.
Oare firma de dezinsectie nu e din Brad ?????
macar avem liber