Până în acest moment, în județ nu au fost semnalate probleme și nici absenteism mare cauzat de viroze sau gripă, însă medicii și cadrele didactice continuă să fie extrem de atenți. În plus, s-a insistat asupra normelor minime de igienă, cum ar fi aerisirea claselor și existența săpunului la grupurile sanitare.
În cele 460 de şcoli şi grădiniţe din judeţ există doar 74 de asistenţi medicali şi 13 medici, astfel că şi dascălii sunt implicaţi în triaj, acolo unde nu există un cadru medical, observând care copil tuşeşte, strănută sau are alte simptome de infecţii respiratorii. Medicii spun însă că este foarte important ca părinţii să fie primii care să observe dacă cei mici au simptome şi să nu îi trimită la şcoală sau la grădiniţă, pentru a se evita răspândirea virusurilor în colectivităţi.
În judeţul Arad au decedat, din cauza gripei, în ultimele două săptămâni, cinci persoane cu vârste cuprinse între 33 și 82 de ani. Este vorba despre 3 bărbați și 2 femei. Toate victimele erau nevaccinate. În acest sezon, până luni, în județul Arad sunt confirmate 21 de cazuri de gripă, printre care și 2 cazuri la copii de 9 și 14 ani. În sezonul de iarnă 2017-2018, în judeţul Arad au existat 76 cazuri de gripă, cu 7 decese.
Direcția de Sănătate Publică Arad recomandă populației să nu apeleze la tratamente improvizate, ci la cel mai mic semn de boală se să adreseze medicilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!