În cadrul proiectului, 18 dintre elevii Centrului de Excelență au pregătit în sistem 1 la 1 elevi de clasa a VIII-a din mai multe școli arădene pentru îmbunătățirea cunoștințelor la matematică. Suplimentar, activitățile au vizat dezvoltarea competențelor sociale ale elevilor participanți. Proiectul implementat de Centrul Județean de Excelență Arad s-a desfășurat în colaborare cu Fundația Alber, care a asigurat susținerea logistică și financiară. „Ne bucurăm că am putut să realizăm acest proiect împreună cu Centrul Județean de Excelență Arad. A fost o colaborare fructuoasă și sperăm că ea va continua și cu alte proiecte pentru tinerii arădeni.”, a afirmat Adrian Iva, președintele Fundației Alber.
Activitățile din cadrul proiectului au debutat în noiembrie 2023 cu selecția elevilor și a continuat cu întâlniri de teambuilding în perioada decembrie-februarie 2024. Din luna martie și până înainte de evaluarea națională, elevii au avut întâlniri săptămânale, în cadrul cărora au fost efectuate pregătiri individuale pentru matematică. „Prin activitățile derulate, elevii olimpici de la Centrul de Excelență au intrat în rolul de mentori pentru colegii lor din alte școli arădene, i-au sprijinit în activitatea de pregătire pentru disciplina matematică și au constituit, credem noi, în egală măsură, exemple de urmat. Am obținut un feedback exclusiv pozitiv din partea participanților.”, spune Loredana Roman, directoarea Centrului Județean de Excelență Arad.
Proiectul a constituit un model de învățare alternativă și a contribuit la dezvoltarea abilităților de relaționare a participanților. Acesta a implicat nu mai puțin de șapte unități școlare din municipiu: colegiile „Moise Nicoară”, „Vasile Goldiș”, „Elena Ghiba Birta”, Școala Gimnazială ,,Iosif Moldovan”, Școala Gimnazială ,,Aurel Vlaicu”, Liceul de Construcții și Protecția Mediului, Liceul cu Program Sportiv. Partenerii tradiționali ai Centrului au fost Inspectoratul Școlar Județean Arad, Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad și Centrul Județean de Resurse și Asistență Socială Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!