Specializările de Matematică-Informatică de la Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” și cele de Matematică-Informatică și Științe ale Naturii în limba română sau bilingv engleză de la Colegiul Național „Moise Nicoară” i-au atras pe absolvenții arădeni de gimnaziu care au avut cele mai mari medii de admitere. Media de admitere este formată din media examenului de Evaluare Națională – în proporție de 80%, respectiv din media celor patru ani de gimnaziu – în proporție de 20%.
Cea mai mare medie de admitere din județ a fost a unui absolvent al Școlii Gimnaziale „Regina Maria” din municipiu – 9,99. Acesta a fost repartizat la Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”, specializarea Matematică-Informatică. Tot acolo a mers și cel care a avut a doua medie din județ – 9,89, un absolvent al Școlii Gimnaziale „Sfânta Ana” din Sântana. Elevul cu cea de-a treia medie din județ – 9,86, absolvent al Școlii Gimnaziale „Aurel Vlaicu” Arad, a ales specialziarea Mate-Info de la Colegiul Național „Moise Nicoară”.
Din primele 10 medii din județ, 4 au ales Matematică-Informatică la „Moise Nicoară”, 3 au ales Matematică-Informatică la „Dimitrie Țichindeal”, 2 au ales Științe ale Naturii bilingv engleză la „Moise Nicoară”, iar un altul Științe ale Naturii în limba română, tot la „Moise Nicoară”.
Conform datelor publicate de Ministerul Educației, dintre primii 25 de absolvenți de gimnaziu din județ, după media de admitere, 15 au ales Colegiul Național „Moise Nicoară”, 5 au ales Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”, 2 au ales Liceul Teologic „Alexa Popovici”, iar câte unul a ales Colegiul Național „Vasile Goldiș”, Liceul Național de Informatică și Liceul Teoretic Sebiș. Aceasta din urmă este și cea mai mare medie de admitere la un liceu din afara municipiului – 9.65.
Trimite articolul
XCorect!!!! PEDA e locul elitei
Foarte bine. Sa nu amestecam copiii cu merite si cu un nivel cu toti prostii. Elitele la Pedagogic si Slavici, restul la Takata si Leoni.
-
dupa finalizarea studilor de 4 ani ai liceului+ 3 ani ale facultatii vor ajunge sa lucreze la ELIT sau la Kaufland… in plina vara vor purta suba pe ei si vor baga ceafa la raft, pentru cei de la takata si leoni care au un salar de 1500 euro. ca elevi descurcareti se nasc doar la licee mai slabe.
-
gresit prietene, gresit!
nu zic, exista exceptii, anume aceia care pleaca/plecau in anglea in constructii, o duceau mai bine ca oricare a terminat facultatea in romania.
Dar principiul ramane acelasi “cine nu invata, ajunge la sapa!”
-
Copii sunt viitorul fiecărei familii precum și viitorul țării noastre. Importantă este educația în sine și demnitatea fiecăruia. Toți doresc să reușească în viață și de aceea este important să-i susținem și să-i încurajăm indiferent de locul unde studiază. Le urez succes,sanatate si să aducă bucurii familiei lor!
-
viitorul tarii, asta cam suna in felul urmator:
ori ceva patron de firma
ori politician
ori medic macelar
ori judecator ignorantce viitor al tarii?
Majoritatea ajung manageri la multinationale, asa si ce, e capital strain, si contribuie si ei la acesta.