După ce au vizitat holurile Primăriei, respectiv sala Ferdinand, locație în care au loc toate ședințele de consiliu local municipal, respectiv întrunirile importante, copiii au fost primiți în biroul personal al edilului șef al urbei. Primarul Gheorghe Falcă le-a oferit oaspeților ocazia de a se așeza pe scaunul său de lucru și de a vedea spațiul în care se iau cele mai importante decizii în privința administrării orașului. De asemenea, Gheorghe Falcă a semnat carnetul de note al fiecăruia dintre elevii prezenți.
“ A fost o experiență plăcută pe care cu siguranță, copiii nu o vor uita în curând. Cei mici au fost fascinați de interiorul Palatului Administrativ și mai ales au fost încântați că au reușit să priveasca Aradul din scaunul de primar. Mai mult, aceștia au fost primiți pe fotoliile pe care înainte cu doar câteva ore se așezase președintele Traian Băsescu. Sunt experiențe deosebite pentru copii și ne bucurăm că am putut să fim noi cei care le oferim prilejul de a păși acolo unde puțini dintre concetățenii noștri au acces! Deplasarea la Palatul Administrativ este cea de-a doua vizită importantă pe care o fac elevii noștri, prima fiind cea organizată în incinta aeroportului”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.
Transportul elevilor a fost asigurat de Galleria Arad, în parteneriat cu Consiliul Local Municipal Arad!
Citiți principiile noastre de moderare aici!