Adeseori ne întrebăm de ce nu este niciodată pace în lume… Dar într-o lume ca aceasta, în care violența este promovată prin diferite moduri, uneori chiar fără să ne dăm seama, ajungem cu toții ca măcar o dată să fim victime ale violenței sau chiar făptași. Pentru a schimba acest lucru, a luat naștere campania „STOP violenței”.
„Noi, elevi ai Colegiului Național ,,Moise Nicoară” Arad, îndrumați de directorul adjunct, prof. Maria Haș, am ales să susținem această campanie – spune eleva Bîc Sara Luiza, din cl. a X-a A. Elevii de gimnaziu au contribuit prin numărate desene și picturi care transmit ideea de STOP violență; Cei de liceu am mers prin oraș, împărțind pliante făcute manual, chiar de alți elevi ai Colegiului nostru. În timp ce împărțeam fluturașii respectivi, am încercat să și purtăm o scurtă conversație, prezentând pe scurt scopul nostru.
Le-am spus oamenilor că noi dorim să spunem STOP violenței și că îi încurajăm și pe ei să facă la fel; le-am explicat că prin violență nu ne referim doar la cea fizică, la bătăi, ci și la violența verbală, sentimentală, la faptul că de multe ori spunem lucruri care îi rănesc pe ceilalți… Din ceea ce am vorbit cu cei cărora le-am împărțit pliantele respective, am fost încurajați să continuăm a promova această idee și să nu ne lăsăm descurajați”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!