ARAD. Proiectul, încheiat între Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și Club Rotary Arad – Cetate, a fost inițiat de prof. dir. Ienciu Monica și prof. coordonator Zgârdea Maria, iar, din partea Clubului, arh. Nagy Vizitiu Alexandru.
La acest proiect au participat elevii claselor a VII-a și a VIII-a precum și diriginții acestora: Junc Clara, Morfi Pîrvu Adina, Ander Roxana și Cilibia Claudia.
Consilierea elevilor reprezintă inima unui program de orientare a carierei, semnificatia acestui fapt este nu numai de natura psihologică ci și educațională.
În acest sens, la cursuri au participat reprezentanți ai Clubului Rotary Arad – Cetate din diverse domenii de activitate. Astfel îi amintim pe ing. Schlesinger Ionel care le a vorbit elevilor despre „frumusețea meseriei de inginer construcții de mașini”.
Din domeniul medicinei, i-au avut ca și consilieri pe dr. Furau Gheorghe și dr. Cotoraci Coralia, care, în dezbaterile lor, au abordat problemele legate de „Medicina ca vocație” și „Despre anemie”.
Din domeniul silvic, ing Suciu Vasile le-a vorbit elevilor despre cât de importantă este pădurea.
În ceea ce privește cariera de economist, consilieră a fost d-na Moise Mihaela care, prin tema abordată – „Oameni lângă oameni” – a dorit să scoată în evidență importanța acestei profesii.
Frumusețea muzicii, prezentată de dirijorul Frandeș Dorin, i-a impresionat pe elevi.
Pentru că, în ultima vreme, informatica a luat un avânt puternic, ing. Szocke Laszlo le-a descifrat câteva noutăți legate de IT.
Nu am putem încheia prezentarea consilierilor fără să îl amintim și pe ofițerul Șerb Alexandru, care le-a vorbit elevilor despre cariera militară.
Putem concluziona că, prin participarea elevilor la aceste cursuri de orientare, s-a creat „un cadru de cunoaștere a lumii profesiilor”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!