Băiatul de 16 ani care a fost găsit leșinat în curtea Colegiului Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, în timpul programului școlar, a stat de vorbă cu anchetatorii și a mărturisit că a fumat canabis. Cel puțin așa știa el, pentru că a primit de la o colegă un ”joint”, pe care l-a terminat din câteva fumuri, iar apoi a căzut la pământ inconștient.
Polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate anchetează cazul, pentru a afla de unde au procurat elevii drogul, pentru că în spatele acestui incident ar putea fi o rețea de traficanți. Au însă probleme în a stabilit dacă a fost sau nu canabis, având în vedere că nu au ce trimite la laborator. În curtea școlii nu au mai găsit nici urmă din acea țigară.
Chiar dacă băiatului i s-a spus că fumează canabis, anchetatorii spun că efectul avut asupra sa este neobișuit, astfel că nu exclud posibilitatea să fi fost un joint cu entobotanice sau alte vegetale, posibil tratate cu substanțe chimice toxice.
În acest moment există un dosar de cercetare penală, iar mai mulți elevi vor fi audiați, pentru a se da de urmele unor eventuali traficanți care distribuie etnobotanice sau droguri în școli.
Anchetă și în liceu
Incidentul a avut loc luni și este anchetat și de către o comisie formată din profesori ai Colegiului Tehnologic de Industrie Alimentară. Aceștia spun că uneori elevii se retrag pentru a fuma în locuri în care știu că nu pot fi surprinși de camerele de supraveghere instalate. În acest caz, a fost vorba de un gang, în care elevul fuma adesea. Ultima dată i-a fost cu ghinion, pentru că și-a pierdut cunoștința. O colegă a chemat asistenta școlii, care după ce i-a acordat primul ajutor a sunat la 112, iar o ambulanță l-a dus pe băiat la Spitalul Clinic Județean de Urgență, unde și-a revenit imediat. Medicii de aici spun că el s-a intoxicat cu o substanță necunoscută, care cel mai probabil se afla în țigara pe care a fumat-o.
Directoarea liceului, Iulia Ghinga, a declarat că elevul este unul care ”nu a creat probleme până acum” și are note bune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!