Absolveţii de liceu (51 elevi – liceu zi şi 35 elevi – liceu seral) de la Colegiului Tehnic „Aurel Vlaicu” din Arad au venit astăzi în haine de sărbătoare pentru a-şi lua rămas bun de la şcoală şi de la profesorii care i-au pregătit.
La acest moment festiv, alături de dascăli şi elevi ai Colegiului, au fost invitaţi: prof. univ. dr. ing. Doina Mortoiu – de la Universitatea „ A.Vlaicu” Arad, prof. univ. dr. Horaţiu Şoim – Universitatea de Vest „ V. Goldiş” Arad, Lolita Mallinger – reprezentant al Asociației Economice Germano-Română DRW Arad, prof. Simona Ștefan – preşedinte Consiliului Reprezentativ al Părinţilor.
În deschidere, prof. Michaela Borza, s-a adresat absolvenţilor: „Vă urez ca tot ce aţi acumulat în aceşti ani să vă permită să păşiţi în viaţă siguri, stăpâni pe voi, să vă bucuraţi de realizări personale deosebite”. Şi i-a sfătuit: „Trebuie să aveţi încredere în voi, în cunoştinţele dobândite şi…în visele voastre! Să vă urmaţi visele şi să faceţi în viaţă exact ceea ce simţiţi că vă place şi vă împlineşte! Nu vă temeţi de eşecuri! Important este ca acestea să nu vă demoralizeze în totalitate şi să învăţaţi câte ceva din fiecare eşec pe care îl veţi avea. Pe calea visului ales de voi, viaţa vă poate încerca din când în când. Nu vă pierdeţi încrederea în voi şi în ceea ce faceţi, fiindcă o lovitură a vieţii înseamnă de multe ori un pas înainte, pe care poate nu-l vedeţi sau nu-l înţelegeţi imediat…Trăiţi fiecare clipă la maxim!”
După scurte mesaje ale invitaţilor, şi transmiterea simbolică a „cheii” şcolii (de la clasa a XII-a, la clasa a XI-a), şeful de promoţie al absolvenţilor, Alexandru Popescu, a vorbit despre anii de liceu şi s-a adresat celor mai mici cu un an. Acestuia i-a dat răspunsul Roxana Gheorgieş, din clasa XI-a, în numele colegilor ei, care vor fi, de acum, cei mai mari din colegiu.
A urmat festivitatea de acodare a premiilor şi, în final, un moment emoţionant de prezentare a celor patru profesori care se vor pensiona după acest an şcolar.
„Să vă fie călăuze în viaţă adevărul, binele, iubirea şi frumosul!” (Michaela Borza)
Citiți principiile noastre de moderare aici!