Rezultatele Examenului de Bacalaureat Național, Sesiunea iunie-iulie 2017, vor fi afișate miercuri, 5 iulie 2017, până la ora 16. Acestea vor fi publicate și pe aradon.ro deîndată ce Ministerul Educației Naționale le va face publice. Peste trei mii de absolvenți de clasa a XII-a din județul Arad așteaptă cu sufletul la gură momentul în care rezultatele vor fi afișate pe bacalaureat.edu.ro
Tot miercuri, 5 iulie, între orele 16 și 20, candidații vor putea depune contestații. Lucrările ale căror note vor fi contestate vor fi reevaluate în perioada 6-9 iulie, urmând ca pe data de 10 iulie, luni, să se facă publice rezultatele finale ale primei sesiuni de Bacalaureat a anului 2017.
_______________________________________________
UPDATE. S-au afișat rezultatele înainte de contestații pentru Sesiunea iunie-iulie 2017 a Examenului de Bacalaureat Național. Acestea pot fi vizualizate accesând linkurile atașate articolului. S-au înregistrat trei medii de zece la nivelul județului nostru: două la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad și una la Liceul „Atanasie Marienescu” din Lipova.
Link –
Citiți principiile noastre de moderare aici!