Pâncota. Nu cu mult timp în urmă, Liceul Teoretic Pâncota a devenit pentru o săptămână gazda celei de-a treia mobilități pentru elevi din cadrul proiectului Erasmus+ „Early support for students potentially unemployed after completing school education”, la care au participat elevi și profesori din Italia (Palermo și Florența), Finlanda, Polonia, Germania, Turcia și România. Partea română a fost reprezentată de elevi de la Liceul Teoretic Pâncota – grupul-țintă al primului an de proiect, actualmente în clasa a IX-a, grupul-țintă al anului curent, format din elevi ai clasei a VIII-a, grupul de elevi ce a găzduit școlarii din țările partenere.
Primirea oaspeților
Oaspeții europeni au fost întâmpinați cu multă căldură de echipa de proiect a Liceului Teoretic Pâncota, coordonată de prof. Manuela Guiu, de viceprimarul localității, Ioan Boiciuc, de primarul Dan Ștefan Pocrișer, care a rostit cuvântul de bun venit, urmat de prezentarea orașului Pâncota – așezare geografică, toponimie, istorie, relief, ocupații ale localnicilor.
Workshopuri
Programul din proiectul Erasmus+, etapa din România, a debutat cu activități de intercunoaștere, de prezentare și dezbatere a interviurilor realizate de elevii din fiecare țară parteneră cu persoane de diverse profesii, considerate de ei importante, precum și activități de evidențiere a preferințelor pentru anumite ocupații, cu prezentarea avantajelor și a dezavantajelor acestora.
Vizite de studiu
Pentru înțelegerea specificului unor ocupații ale românilor, au avut loc activități și vizite de studiu la ferma locală de creștere a animalelor, unde patronul Ioan Rășinar a dat explicații amănunțite. A urmat vizita la brutăria „S. C. Nicola SAAB”, pentru a cunoaște modul și etapele de fabricare a pâinii românești, la „Elettrorom Șiria”, pentru a vedea procesul tehnologic, complex și modern, de fabricare a cablurilor electrice, la Cramele Pâncota, pentru a lua contact cu mediul aparte de aici, cu aparatura modernă de obținere a vinului din strugurii de pe dealurile cu vii ale localităților Pâncota și Măderat. De asemenea, s-a asistat și la o prezentare de confecționare a unor obiecte de nuiele, susținută de Constantin și Mariana Perva, elevii încercând câteva etape de realizare a acestora. În același timp, au fost urmărite cu interes expoziția de obiecte din lemn, expoziția de cusături pe etamină și expoziția de pictură pe sticlă, elevii oaspeți încercând, împreună cu cei români, tehnica picturii pe un astfel de suport.
Excursii culturale
Șirul activităților gândite de echipa română de proiect a continuat cu câteva vizite și excursii, în scopul cunoașterii unor crâmpeie din viața cultural-spirituală și turistică românească, îmbogățind în acest mod experiența culturală a elevilor. S-au bucurat de atenție sporită vizitele la Mănăstirea Feredeu de la Șiria, la Muzeul Memorial „Ioan Slavici” din aceeași localitate, excursia de studiu de la Oradea, unde au fost văzute etapele fabricării maselor plastice, cât și excursia de la Peștera Urșilor, din Munții Apuseni – obiectiv turistic românesc deosebit – ce a impresionat oaspeții prin manifestarea unică a naturii în subteran.
Contactul cu școala românească
Contactul profesorilor europeni cu școala românească s-a concretizat prin vizitarea școlii, a Grădiniței cu Program Prelungit din oraș, a Școlii Gimnaziale Măderat, dascălii arătându-se interesați de ambient, de organizarea colectivelor de elevi, precum și de specificul activităților din mediul preșcolar și școlar. Elevii din țările partenere au participat, împreună cu însoțitorii lor români, la câteva activități de predare-învățare, care le-au oferit posibilitatea de a observa diferențe față de școala lor, dar și ocazia de a-și îmbogăți experiența lingvistică.
Final de mobilitate
Încheierea mobilității din România s-a desfășurat festiv, prin acordarea certificatelor de participare, printr-un program artistic organizat de elevii claselor a XI-a și printr-o seară tradițională românească. Înainte de plecare, oaspeții au făcut un tur al orașului Pâncota și al municipiului Arad, pentru a-și face o imagine de ansamblu cu privire la câteva obiective culturale ale zonei.
Concluzii
Etapa românească a proiectului Erasmus+ a derulat, pe durata unei săptămâni, activități multiple, variate, dense, interesante, cu beneficii însemnate privind inserția tinerilor pe piața muncii în spațiul european, spre mulțumirea elevilor români și străini. Aceștia au reușit să ofere un feedback pozitiv, cu toate cele văzute și învățate în perioada petrecută în România, cu elevii și profesorii Liceului Teoretic Pâncota. În anul 2017, elevii vor participa la alte două mobilități: Germania, în luna martie, și Polonia, în luna mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!