În perioada 13-15 iunie, în Bratislava și Viena se vor întâlni reprezentanți ai partidelor politice emergente din Austria, Franța, Italia, Spania, Portugalia, Slovacia, Bulgaria, Letonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România. Summitul este organizat de Institutul Republican Internațional (IRI), organizație nonprofit care acționează pentru dezvoltarea democrației în peste 100 de țări din Europa, Africa, Asia și America de Sud.
„Valul partidelor noi, apărute în ultimii ani pe scena politică este tot mai vizibil la nivel european și același lucru s-a întâmplat, din fericire, și în România, unde Alianța 2020 USR PLUS a fost un actor major la recentele alegeri. Pentru a schimba în esență politica europeană, aceste partide noi trebuie să își coordoneze eforturile, să capete tot mai multă vizibilitate și sprijin din partea votanților, să combată valul eurosceptic și naționalist extrem. Vom învăța de la colegii din celelalte formațiuni participante, vom prelua bunele practici, pentru că avem o responsabilitate față de alegători. Oamenii așteaptă de prea mult timp o schimbare în politică, în administrație, iar noi va trebui să o provocăm cât mai curând, cu efecte concrete”, a punctat Vlad Botoș, europarlamentar USR Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!