Cele 20 de pavilioane instalate pe platou au reprezentat țările Uniunii Europene prin port tradițional, produse gastronomice, alături de simbolurile fiecărui stat membru. Elevii și cadrele didactice deopotrivă de la mai multe licee arădene, dar și voluntarii prezenți au făcut ca pe la ora 12:00, platoul din fața Primăriei Muncipiului Arad să fie neîncăpător.
Elevii au dat culoare evenimentului
„În acest program au fost implicați în jur de 300 de elevi de la mai multe licee din Arad. Standul Europe Direct a pus la dispoziția vizitatorilor materiale realizate în cadrul proiectului, materiale publicitare, stegulețe, baloane și informații specializate cu privirea la instituțiile europene”, au declarat organizatorii evenimentului. Toate școlile implicate au primit premii care au constat în rechizite, puzzle și seturi de pixuri. Organizatorii evenimentului sunt Primăria municipiului Arad, Consiliul Local – Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară prin Centrul Europe Direct şi Asociaţia Educaţio.
Citiți principiile noastre de moderare aici!