Informaţia e transmisă de la om la om, din instituție în instituţie şi cât mai aproape de fiecare. Practic, vor fi distribuite materiale informative la școli, primării, centre de zi pentru copii, centre pentru vârstnici și alte instituții. „ Grupul ţintă este format din 400 de persoane de toate vârstele. Rezultatul preconizat îl constituie informarea acestor persoane cu privire la instituțiile europene, prioritățile de comunicare, precum şi oferirea de materiale promoţionale de calitate” – spune Oana Pârvulescu, manager al proiectului Europe Direct Arad.
Europe Direct Arad porneşte Caravana Euro-Arc
Europe Direct Arad porneşte Caravana Euro-Arc
Informația europeană, mai aproape de arădeni. Acesta e scopul Caravanei Euro-Arc, o acțiune pornită de Centrul Europe Direct Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Un incendiu violent a izbucnit luni seara, 3 martie, la un autotren aflat pe Autostrada A1, la kilometrul 437, între nodurile rutiere Traian Vuia și Margina.
Mapamond
Papa Francisc, internat din 14 februarie pentru dublă pneumonie, a suferit luni o nouă criză respiratorie severă, a anunţat Vaticanul într-un comunicat, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a avertizat luni, pe rețeaua sa socială Truth Social, că „America nu va mai tolera asta prea mult timp”, referindu-se la poziția lui Volodimir Zelenski privind o încetare a ostilităților în Ucraina, relatează AFP și Reuters.
Ştiri sportive
Fosta mare atletă Felicia Țilea Moldovan, specialistă în aruncarea suliței, a încetat din viață la vârsta de 57 de ani, a anunțat, luni, Federația Română de Atletism, pe pagina sa de Facebook.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei este suspendat pentru următorul joc, după ce a văzut al patrulea cartonaș galben în acest campionat.
4
România
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și, implicit, de președinte interimar al României, considerând că acesta a devenit un pericol de securitate națională, scrie Agerpres.
2
UT Arad
Gloria Buzău a presat în repriza secundă, arădenii nu au făcut față, iar în min. 86 au luat gol. Egalarea a venit în prelungirile prelungirilor.
4
Citiți principiile noastre de moderare aici!