„Sub „patronajul” lui Victor Viorel Ponta, ultima şedinţă de Guvern, chiar înainte de Crăciun, s-a transformat într-un jaf având ca ţintă Fondul de rezervă al Guvernului, din care, conform legii, nu se pot aloca sume decât în situaţii de urgenţă, cum ar fi cutremure, inundaţii, calamităţi naturale etc. În stilul deja consacrat de Marţea Neagră, când a pus la cale atacul masiv împotriva statului de drept, grupul infracţional USL a decis prăduirea fondului de Rezervă al Guvernului, din care s-au sustras ilegal nu mai puţin de 577,3 milioane lei. Din care, 149,3 milioane pentru finanţarea cheltuielor la nivel de judeţ, iar restul pentru diverse instituţii ”, spune deputatul PDL, Eusebiu Pistru. Care adaugă că „Victor Viorel Ponta şi acoliţii săi nu au nicio scuză pentru încălcarea legislaţiei privitoare la Fondul de Rezervă. Chiar dacă ar încerca să spună că, din spirit creştinesc, s-au gândit la probemele cu care se confruntă- tot din cauza proastei guvernări- judeţele, alocarea părtinitoare a sumelor dovedeşte că nu s-au gândit decât la primarii lor. Aceasta a fost aflată în totalitate abia după publicarea în Monitorul Oficial. Premierul Ponta a hotărât că banii se cuvin judeţelor care au un reprezentant USL la conducere: aproape 90% din banii repartizaţi pe judeţe merg spre cele de coloratură USL-istă”.
Nu în ultimul rând, spune Eusebiu Pistru, „S-a demonstrat încă odată, dacă mai era nevoie, că parlamentarii USL de Arad nu au niciun cuvânt la Bucureşti, neavând alt rol decât pe acela de a ridica mâna la vot aşa cum le porunceşte partidul. După ultimul scandal legat de alocarea sumelor pentru plata asistenţilor persoanelor cu handicap, de la care judeţul Arad a fost exceptat, au promis în gura mare că îi vor cere socoteală premierului pentru discriminarea la care a fost supus judeţul nostru. Iată că nici acum, la alocarea „pe furiş ” Aradul nu se regăseşte pe lista celor 37 de judeţe, care au primit în total peste 87 milioane lei doar pentru asistenţii sociali. Concluzia este clară : ori au minţit când au spus că vor face demersuri la Guvern ca arădenii să nu mai fie pedepsiţi pentru că nu au votat „cum trebuie, ori au fost puşi la colţ pentru că au îndrăznit să deschidă gura”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!