Începe evaluarea naţională. Elevii de clasa a VIII-a vor intra în examene în această lună. Nu-l pot pica, dar nota va conta pentru admiterea în liceu. Singura modificare faţă de anii trecuţi sunt camerele de supravegheat care vor fi amplasate în fiecare sală de clasă. Pentru cei de clasa a VIII-a este primul an în care vor scrie sub supravegherea celui de al cincilea ochi.
„Cu excepţia acestei reglementări, nu vor fi alte modificări. Atât examenul de evaluare cât şi admiterea propriu zisă se vor desfăşura la fel ca anul trecut pe baza opţiunilor elevilor” a precizat Nicolae Pellegrini, inspectorat şcolar general adjunct.
Repartizaţi pe centre
Cele două probe vor fi date în 105 Centre de Examinare şi vor fi evaluate în patru centre zonale de Evaluare. Nu mai puţin de 268 de săli sunt pregătite sau vor fi după achiziţionarea ultimelor camere de supraveghere. Până acum sunt pregătite 142, urmând ca şi celelalte 126 să fie dotate cu ochiul magic ce va tăia elanul la copiat sau zelul la ajutorarea elevilor al profesorilor.
Graficul probelor
Şcoala e gata pe 15 iunie şi în 26 iunie începe prima probă scrisă la limba şi literatura română. Ziua următoare, pe 26 iunie au de dat examen cei care studiază în limba maternă iar pe 27 iunie toţi dau piept cu matematica. Afişarea rezultatelor pe 29 iunie va spulbera emoţiile candidaţilor.
Evaluarea
Numele celor care vor corecta lucrările va fi aflat abia cu 24 de ore înainte de începerea evaluări.Există deja propuneri pentru Comisiile de Evaluare Naţională din şcoli, acestea urmând să fie validate prin decizia Inspectorului General cu 1 zi înainte.
„Sperăm să fie o evaluare fără probleme” Nicolae Pellegrini
Citiți principiile noastre de moderare aici!