Valentin Ioan Puica, condamnat la închisoare cu executare în alte dosare de evaziune fiscală (7 ani într-un dosar în care a fost condamnată şi soţia sa la 6 ani de închisoare şi în care prejudiciul ajunge la un milion de euro, respectiv 4 ani într-un alt dosar în care trebuia să restituite 380.000 de lei către ANAF), a fost achitat, marţi, 16 februarie de Tribunalul Arad pentru infracţiunea de evaziune fiscală.
„Achită pe inculpatul Valentin Ioan Puica, deţinut în Penitenciarul Arad, pentru săvârşirea infracţiuni de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal. Respinge acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad; exercitată în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ca reprezentant al Statului Român”, se arată în soluţia Tribunalului.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad l-au trimis în judecată pe Valentin Ioan Puica, în acest dosar, în 5 mai 2015. Atunci, potrivit unui comunicat de presă, „procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, prin rechizitoriul din data de 5 mai 2015 trimiterea în judecată a inculpatul Valentin Ioan Puica pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În fapt, din probele administrate s-a reţinut că inculpatul, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada februarie – iulie 2012 a desfăşurat activităţi comerciale pe care nu le-a înregistrat în evidenţele contabile, nedeclarând la organul fiscal teritorial veniturile realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale de plată a taxei pe valoare adăugată (în sumă de 20.622 de lei) şi a impozitului pe profit în sumă de 33.868 de lei”.
Evazionistul Aradului, Valentin Puica, achitat de Tribunalul Arad
Evazionistul Aradului, Valentin Puica, achitat de Tribunalul Arad
Într-un dintre dosarele în care Valentin Ioan Puica a fost judecat pentru evaziune fiscală, judecătorii arădeni au hotărât achitarea.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
2
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!