FEREDEU. Mănăstirea Feredeu de la poalele dealurilor Șiriei, loc de pelerinaj pentru credincioșii din împrejurimi și din toată Podgoria Aradului își așteptă credincioșii să îi calce pragul, la ceas de sărbătoare. Duminică 16 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va săvârși slujba de târnosire și sfințire a bisericii cu hramul „Sf. Proroc Ilie Tesviteanul”, din incinta Mănăstirii Feredeu. Programul va începe la ora 9:00 cu Slujba de târnosire și sfințire a bisericii mănăstirești, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească. La sfârșitul Sfintei Liturghii, toți credincioșii, pelerinii – bărbați, femei și copii – vor sta la rând pentru a se închina la Masa Sfântului Altar.
„Înaltpreacuviosul Arhimandrit Ilarion Tăucean, starețul Mănăstirii Feredeu împreună cu obștea mănăstirii așteaptă cu creștinească dragoste pelerinii dornici să petreacă momente de înălțare spirituală la această străveche vatră monahală” – transmite Arhiepsicopia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!