Sala Polivalentă va găzdui cel mai important eveniment din kickboxingul românesc al anului 2019. După ce am anunţat deja această gală, organizatorii au revenit cu detalii suplimentare. Într-o conferinţă de presă, Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, a declarat că „Aradul este alături de sportivii săi, dar şi alături de cea mai mare gală din 2019 în kickboxingul românesc”, făcând referire la faptul că arădeanul Eduard Gafencu va lupta pentru al doilea titlu mondial în gala de la Arad. „Se anunţă un eveniment cu o sală plină. Miercuri ajung în Arad, Remy Bonjasky şi Peter Aerts, iar seara, de la ora 17:00, la Sala de Evenimente Hellen, va avea loc conferinţa de presă oficială a evenimentului, dar şi proba cântarului”, a anunţat şi Gabriel Georgescu, organizatorul acestei gale. Înainte de cântarul oficial, marţi, de la ora 18:00, luptătorii care vor urca în ring la Colosseum Tournament XII, vor merge în Atrium Mall, acolo unde vor da autografe şi vor împărţi postere arădenilor din centrul comercial. „La gală vor participa cei mai buni luptători la categoriile lor din România”, a mai anunţat Georgescu. Acesta a mai spus că „Centura Colosseum, care va fi acordată în această gală câştigătorului, este foarte importantă şi trebuie să rămână la noi. Dacă va câştiga meciul, Eduard Gafencu va avea două centuri la două categorii de greutate diferite, lucru pe care doar un american a mai reuşit să îl obţină”.
În cifre
Gala Colosseum Tournament XII va avea loc joi, 9 mai, începând cu ora 18:00, la Sala Polivalentă. Evenimentul se va desfăşura până la ora 22:00. 1.400 de bilete au fost tipărite, iar 400 dintre acestea vor fi împărţite cluburilor sportive din Arad, copiilor, elevilor şi studenţilor care nu îşi permit să le achiziţioneze. Un bilet costă 50 de lei, iar organizatorii spun că, în prezent, mai sunt disponibile încă 200-300 de bilete care vor putea fi cumpărate începând de marţi chiar de la Sala Polivalentă. DigiSport va transmite gala în direct, în timp ce o altă companie a preluat drepturile de televizare, iar evenimentul va fi transmis în 45 de ţări de pe patru continente. „Îmi doresc să vină cât mai multă lume la această gală. M-am pregătit bine şi sper să ţin centura aici, la Arad”, a spus şi „actorul principal” al evenimentului, arădeanul Eduard Gafencu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!