Fabrica arădeană de seringi, mândrie naţională la mijlocul anilor 1990, pentru că era prima din România care producea seringi şi ace de unică folosinţă, pare să aibă soarta pecetluită. Guvernele ultimilor ani nu au reuşit (poate nici nu au vrut cu adevărat) să relanseze producţia, iar Sanevit practic nu mai există decât cu numele. Societatea nu mai are angajaţi, are datorii imense şi este în mijlocul unor procese.
Privatizare eşuată
Suntem în plină pandemie de SARS-CoV-2 şi are loc o campanie naţională de vaccinare împotriva acestui virus, iar Sanevit SA Arad ar fi putut livra milioane de seringi şi ace, mai ales pentru că acestea se găsesc tot mai greu, în contextul cererii imense. Din păcate, fabrica nu mai produce absolut nimic din 2013. Guvernul are în portofoliu această companie arădeană, dar tentativele de privatizare au eşuat.
Jurnal Arădean şi aradon.ro au transmis o serie de întrebări Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri cu privire la situaţia Sanevit. După mai bine de trei săptămâni, reprezentanţii ministerului ne-au transmis şi răspunsurile, care relevă situaţia fără ieşire în care se află fabrica.
Procese peste procese
Potrivit Ministerului Economiei, împotriva Savenit este formulată în instanţă o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei din partea Primăriei Arad, pentru plata datoriilor. Şi foştii salariaţi au dat în judecată societatea, urmărind recuperarea salariilor restante.
„Instanţa a suspendat judecata, până la finalizarea acţiunilor în derulare, întreprinse în vederea redresării societăţii şi/sau a integrării acesteia în Comisia Farmaceutică Română. Tribunalul Arad a solicitat informaţii cu privire la finalizarea acţiunilor derulate şi întreprinse în vederea redresării societăţii şi integrării acesteia în Comisia Farmaceutică Română, însă Ministerul Sănătății a renunțat între timp la această strategie”, ne informează Ministerul Economiei.
De asemenea, împotriva Sanevit au fost emise o serie de notificări şi somaţii de plată rezultate în urma unor hotărâri judecătoreşti definitive, în curs de executare.
Fără Consiliu de Administraţie
Istoria tentativelor de privatizare e lungă, iar ultima acţiune de acest fel a fost încurcată chiar de către membrii Consiliului de Administraţie, care au demisionat. Dar iată ce susţine ministerul:
“În anii 2015 și 2016, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri a declanşat procedura de privatizare, publicând două oferte de privatizare, însă niciun dosar de prezentare nu a fost cumpărat. Societatea se află în administrare specială prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1907/18.11.2008. În anul 2018, Patronatul European al Întreprinzătorilor cu Dizabilităţi a depus o scrisoare de intenţie şi a efectuat mai multe vizite la societate, după care a solicitat începerea demersurilor pentru privatizare. Având în vedere că ministrul economiei a aprobat reluarea procedurii de privatizare, în conformitate cu legislaţia în vigoare, a fost reluată procedura prin actualizarea raportului de evaluare, raport finalizat în data de 21.09.2018. S-a derulat o procedură de achiziţii pentru publicarea anunţului de privatizare în presă şi s-a semnat un contract cu un furnizor media, contract a cărei durată a expirat înainte de a se putea publica anunţul de privatizare. S-a început elaboarea dosarului de prezentare, dar acesta nu a putut fi finalizat din următoarele motive: imposibilitatea obţinerii Declaraţiilor pe proprie răspundere autentificate la notariat a membrilor Consiliului de Administraţie şi a cenzorilor; lipsa Certificatelor de obligaţii bugetare privind datoriile societăţii către bugete”.
Conform sursei citate, „membrii Consiliului de administraţie nu şi-au mai acceptat mandatul, deoarece societatea nu mai avea conducere şi nici salariaţi, iar firma de pază a refuzat să mai efectueze paza având în vederea întârzierea plăţilor”.
Ministerul Economiei susţine că a încercat să reorganizeze Consiliul de Administraţie, dar “nu s-au identificat persoane pentru a prelua aceste funcții”.
Fătă ajutor de stat
Sanevit Arad a fost declarată inactivă de către ANAF în data de 07.08.2019, chiar dacă nu mai producea nimic de şase ani.
Statul nu va sprijini financiar fabrica, reprezentanţii Ministerului Economiei arătând că acest lucru ar fi ilegal.
„Precizăm că instituțiile publice nu au dreptul de a aloca sume de bani pentru cheltuielile curente ale societăţilor din portofoliul acestora, decât cu respectarea normelor în materia ajutorului de stat. Mai mult, societatea nu se încadrează în condițiile de acordare a unui ajutor de stat”, se arată în răspunsul transmis către Jurnal Arădean şi www.aradon.ro
Ar fi dispărut echipamente
Conform unor surse locale, fabrica ar avea nevoie de investiţii uriaşe, pentru reluarea producţiei. Nu numai că echipamentele sunt deja învechite, chiar dacă ele au fost foarte moderne în anii 1990, dar o parte dintre acestea ar fi dispărut. Unele utilaje ar fi fost desprinse din beton, pentru a fi duse la fier vechi sau vândute. E greu de verificat aceste informaţii, pentru că în fabrică nu are acces nimeni. Poate doar anchetatorii, dacă se vor sesiza.
Cum s-a prăbuşit Sanevit?
La această întrebare încearcă să ne răspundă chiar Ministerul Economiei:
„Având în vedere deschiderea pieţelor în faţa importurilor de tot felul după 1990, societatea s-a văzut în situaţia de nu reuşi să vândă produsele beneficiarilor potenţiali (sistemul sanitar intern) și în scurt timp a ajuns într-o situaţie dificilă. De asemenea, trebuie menționat faptul că societatea nu a lucrat niciodată la mai mult de 30% din capacitate”.
Din cauza stocului foarte mare de seringi şi ace, în luna iulie 2005, producţia a fost oprită. S-a încercat diversificarea producţiei, însă stocurile au rămas nevândute. Începând din anul 2013, societatea nu a mai produs nimic, veniturile realizate fiind în principal din chirii.
„Din punct de vedere financiar, Sanevit 2003 este într-o situaţie dificilă, neputând asigura plata datoriilor restante la bugetul statului şi la furnizori şi nici achitarea salariilor şi plata utilităţilor strict necesare desfăşurării activităţii, având conturile blocate”, ne informează ministerul.
În 2012, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, declara la Arad că Sanevit are datorii de 7,6 milioane de lei, la un patrimoniu de 8,5 milioane de euro.
Istoria fabricii
Societatea SANEVIT SA Arad a fost înfiinţată în octombrie 1991. În anul 2002, a trecut în portofoliul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, iar în anul 2003 s-a hotărât înfiinţarea unei noi societăţi cu activele acesteia: S.C. Sanevit 2003 S.A.. Prin Hotărârea Guvernului nr. 1037/28.08.2003, societatea a trecut în administrarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
În acte, capitalul social al societăţii este de 32.684.998 lei. Este deţinut în proporţie de 100% de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
Fabrica deţine o suprafaţă totală de teren de 30.360 metri pătraţi, din care hala industrială ocupă 14.278 metri pătraţi. Capacitatea anuală de producţie a fabricii era de 160 – 200 miliaone de seringi şi 520 milioane de ace medicale.
Trimite articolul
XCat timp ne mai mint autoritatile Statului vis-a-vis de aceasta fabrica si privatizare ?
Incredibil…
Nu va este rusine , “mama mamii lor de hoti”
„Având în vedere deschiderea pieţelor în faţa importurilor de tot felul după 1990, societatea s-a văzut în situaţia de nu reuşi să vândă produsele beneficiarilor potenţiali (sistemul sanitar intern) și în scurt timp a ajuns într-o situaţie dificilă”
TRADUCERE: datorita spagilor cerute la achizitiile de material sanitar…din 1990 pana in prezent, aceasta societate nu a putut vinde seringile exact asa cum astazi, dupa 25 de ani, producatorii Romani de masti sunt nevoiti sa vanda produsele in Germania si Italia, pentru ca sistemul sanitar din tara aceasta NU ESTE CURIOS!
SPAGA, PARANDARATU si CUMETRIILE ingroapa Romania…
“Poate doar anchetatorii, dacă se vor sesiza.”
Hahahaha…NU SE VOR SESIZA! sunt ocupati cu evziunea fiscala pe baza de patrunjel…!
-
cunosc foarte bine faza cu “spagile” din pacate…
Hai să mai zicem ceva. Un Primministru de la începutul anilor nouăzeci a declarat cu aplomb că toată iondustria românească e o grămadă de fier vechi și trebuie lichidată.. Vă mai aduceți aminte? Și UTA, TEBA, Tricoul Roșu, Mobila, Berea, și multe altele au dispărut, pe 3 lei. Și Aradul a ajuns un sat prăpădit.
Puteți complecta
Vor sa pună mana pe teren.Se va da cui trebuie.