O nouă excursie organizată de Clubul Orăşenesc al Seniorilor din Nădlac, de data aceasta în Clisura Dunării. Săptămâna aceasta, timp de două zile, 20 de membri ai organizaţiei au vizitat Băile Herculane, Orşova şi Drobeta Turnu-Severin. „Cireaşa de pe tort” – după cum spune Andrei Ianecsko, preşedintele Clubului şi principalul organizator al excursiei – a fost croaziera pe Dunăre, în zona defileului.
„Până să ajungem la Dunăre, am vizitat Mănăstirea <Piatra Scrisă> din Armeniş şi Băile Herculane, unde am poposit la Muzeul <Băile Apollo>, acolo unde se trata şi Regina Maria a României. La Orşova, Dunărea ne-a întâmpinat cu apele ei de un verde-opal, strălucind în soare. Cu şalupa pe Dunăre a fost spectaculos! Am beneficiat de explicaţii foarte competente, presărate cu glume, din partea ghizilor locali, care au condus şalupele. Am pornit din Golful Orşova şi am văzut: Tabula Traiana (pe malul sârbesc), Cazanele Mici, Statuia lui Decebal, Mănăstirea Mraconia, Golful Dubova, Cazanele Mari, Grota Veterani şi am pătruns (cu şalupa) în tainele Peşterii Ponicova. A doua zi am vizitat Biserica <Neprihănita Zămislire> din Orşova, Mănăstirea <Sfânta Ana> şi Mănăstirea Vodiţa. Ne-am oprit apoi la Drobeta Turnu Severin, unde am vizitat Muzeul Regiunii Porţile de Fier, unde există informaţii şi vestigii din antichitatea romană – Piciorul Podului lui Traian, respectiv Castrul Roman Drobeta) şi până în prezent, din domeniile: arheologie, istorie, etnografie, fauna şi flora din zona Cazane (Aquariul). Ne-am îndreptat paşii apoi spre Cetatea Medievală a Severinului, unde am admirat şi o istorie în imagini a localităţii Drobeta Turnu Severin. Ultimul popas a fost la <Castelul de Apă>, cu aspect medieval, unde funcţionează câte o expoziţie la fiecare nivel. La etajul IV am admirat panorama oraşului; la etajul III se află expuse imagini cu destinul insulei Ada-Kaleh, de care ne amintim cu nostalgie; la etajul II se află <Fluxul Dunării> – cu imagini şi machete din viaţa cotidiană a zonei Defileul Dunării; la etajul I sunt imagini şi afişe ale filmelor regizate de Geo Saizescu. Cu amintiri frumoase şi cu sufletul plin de bucurie, ne-am întors spre casă” – povesteşte profesoara pensionară Gabii Hlistei, coorganizator al excursiei.
Excursia seniorilor nădlăcani a fost organizată în regim de autofinanţare, fiecare participant achitând 510 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!