Și, cum paza bună trece primejdia rea, exercițiile de evacuare în caz de incendiu sunt, fără doar și poate, modul în care se pot educa cei mici pentru a forma adulți cu spirit de reacție în situații de urgență.
Un asemenea exercițiu a avut loc joi, 19 aprilie, la Grădinița Little Star din municipiu. Cu ajutorul celor de la Firesafety, grădinarilor li s-a explicat ce se întâmplă în cazul unui incendiu, iar atunci când a sunat alarma, au fost evacuați în grădina instituției de învățământ. „Punem preț pe educația civică a copiilor. Vrem să formă adulți care să știe cum să reacționeze, să se ajute unii pe alții și să intervină prompt în cazul unui dezastru. Bazele unei educații solide se formează chiar din grădiniță”, a explicat Ioana Voșin, managerul grădiniței.
Ce se urmărește?
Prin exercițiile de evacuare în caz de incendiu se urmărește asigurarea respectării prevederilor actelor normative și a celorlalte reglementări privind apărarea împotriva incendiilor, protecția muncii și protecția civilă; identificarea, evaluarea și analiza pericolelor potențiale prin aprecierea probabilității de apariție a lor și a consecințelor pe care le presupun pentru viața oamenilor, mediu și bunuri materiale; conștientizarea riscurilor prin schimbul reciproc de informații între personalul care execută controlul de prevenire, factorii de decizie, personalul angajat și alte persoane interesate și/sau implicate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!