Arădenii pot da frâu liber imaginaţiei în cazul iminentei lucrări de realizare a studiului de amenajare a străzii Meţianu ca un pietonal adevărat, asemeni multor altor pietonale din Europa.
Primăria a dat startul unui sondaj, pentru a afla care sunt aşteptările cetăţenilor cu privire la reamenajarea străzii Meţianu. Au fost distribuite până acum peste 200 de chestionare, iar chestionarul poate fi completat şi pe internet, pe pagina web a Primăriei Municipiului, ne informează Nora Groşan, managerul de proiect. În implementarea proiectului „VITO-Dezvoltare Urbană Integrată a Oraşelor cu Importanţă Istorică Vitală ca şi Centre Regionale în Europa de Sud Est”, Primăria derulează o fază de consultare publică. „Municipiul Arad doreşte să cunoască opinia arădenilor faţă de modul în care se doreşte să arate o stradă pietonală în municipiul nostru”. Sondajul se desfăşoară în toată luna februarie. „Au fost stabilite grupurile ţintă: cetăţenii, agenţii economici din zonă, tinerii, vârstnicii, instituţiile de cultură şi turiştii”.
Solicitări date proiectantului
În cursul lunii martie, ne informează Nora Groşan, rezultatele chestionarului vor fi înaintate proiectantului care a câştigat licitaţia de întocmire a documentaţiei. Asta, pentru ca în întocmirea documentaţiei să se ţină cont de doleanţele cetăţenilor. Firma Proiect SA, cea care a câştigat contractul de proiectare, va întocmi un „Proiect Tehnic pentru zona pietonală Strada Meţianu din Arad, care să trateze în detaliu amenajarea acestei străzi ca parte integrantă a axei pietonale Piaţa Avram Iancu – Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare Arad”, iar, potrivit contractului, data la care va trebui predat proiectul este 20 august 2010.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!