Carmen Vlaga-Bogdan și Andrei Elek sunt cei doi actori ce reprezintă teatrul arădean în distribuția spectacolului „Exit”. Coproducție a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara și a Teatrului Național din Sombor, Serbia, „Exit” este regizat de Schilling Arpad, unul dintre cei mai apreciați regizori maghiari. Spectacolul a avut premiera abolută pe 21 mai 2017, la Timișoara, iar de atunci a fost invitat în festivaluri din țară și străinătate.
În aceste zile, „Exit” a ajuns la Bruxelles, în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Balkan Trafik! Festival, un eveniment care celebrează cultura țărilor din estul Europei. Spectacolul a fost jucat aseară, pe scena Centrului pentru Arte Frumoase „BOZAR”. „Un public entuziast și o echipă maghiaro-romana-sarba la înălțime” – acestea sunt cuvintele cu care a descris Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” reprezentația de pe 24 aprilie a actorilor din „Exit”. Spectacolul va reveni pe aceeași scenă și astăzi, 24 aprilie.
În cadrul festivalului vor fi prezentate spectacole de muzică, teatru, cinema, literatură, folclor și vor avea loc și dezbateri pe aceste teme. Participarea la festival a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad și a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Institutul Cultural Român.
Citiți principiile noastre de moderare aici!