Programul complet al celor două zile ale Festivalului SYA Experience, care se va desfășura la Expo Arad pe 23-24 iunie, demonstrează intenția organizatorilor de a alcătui un program variat și complex, care să însemne o adevărată experiență muzicală dedicată publicului arădean.
Pe lângă spectacolul de pe scena Festivalului, ediția din anul acesta va beneficia și de o zonă generoasă și diversă de Food&Drinks, ca și de un mini parc de joacă pentru copii. „Aceste facilități permit petrecerea câtorva ore plăcute familiilor, atât pentru cei mari cât și pentru cei mici. După cum s-a anunțat, accesul copiilor sub 12 ani la SYA este gratuit, în condițiile prezentate în Regulamentul Festivalului”, spun organizatorii.
În ambele zile de Festival transportul va fi asigurat din oraș la Expo, din zona stația Podgoria cu două opriri pe traseu în puncte care vor fi comunicate în timp util și marcate în consecință.
Programul spectacolelor se va desfășura în intervalul orar 18-24. Accesul în incinta Expo arad va fi posibil începând cu ora 16. Bilete au prețuri începând de la 70 de lei pe/zi se pot achiziționa după platvormele https://www.vivabilet.ro/bilete/muzica/sya-1/ și https://www.iabilet.ro/bilete-sya-experience-arad-86601/
„Diversitatea genurilor muzicale îmbină prestațiile artiștilor consacrați cu entuziasmul tinerilor talentați ai Aradului. În două zile, publicul SYA va avea ocazia să vadă prestații de calitate din genuri diverse cum sunt pop, rock, jazz, progresiv, etno, tango, flamenco, belcanto și simfonic”, mai spun organizatorii.
Festivalul se bucură și în acest an de participarea unor artiști din Ungaria, Germania și Spania. Nu în ultimul rând, invitarea orchestrei timișorene Bega Symphony Orchestra, sub bagheta maestrului Radu Popa, care este dirijorul permanent al Filarmonicii Banatul și colaborator al unora dintre orchestrele de prim-plan ale tării, vine să marcheze o reverență față de statutul de Capitală Europeană a Culturii pe care orașul vecin îl deține în acest an.
Citiți principiile noastre de moderare aici!