Deși a fost luni seara, concertul experimental B-TON s-a dovedit a fi un real succes. Zeci de persoane au stat până după miezul nopții să asculte genialele improvizații ale băieților care au întreținut atmosfera cum nu se putea mai bine. Fly, Marcel Moldovan, Alex Unc, Alex Dere și OB-OB-FX 3102 s-au ridicat, după cum era de așteptat, la nivelul scontat încă de când s-a aflat că sunt „vinovați” de concertul cu pricina. Asta pentru că, nu trebuie să uităm, băieții au destulă experiență cât să facă orice concert să fie reușit: Marcel Moldovan este considerat unul dintre cei mai buni toboșari din România, l-a acompaniat pe Steve Vai (Whitesnake), Alex Unc, percuționistul din trupa Morandi are câțiva ani de repetiții și concerte în spate, Fly de asemenea.
Piesele experimentale din concertul de luni au fost, într-adevăr, ceva mai altfel de cum eram obișnuiți pe vremea vechiului B-TON, dar au sunat extrem de bine, au fost extrem de bine improvizate dar și foarte bine puse cap la cap de băieți, care au făcut întregul concert să pară perfect organizat și repetat de foarte multă vreme.
Mai multe poze găsiți aici: Experiment(al) B-TON in Nerv
Citiți principiile noastre de moderare aici!