Temele abordate de cei 14 artişti au fost abstractul şi neconvenţionalul, teme care au fost materializate în lucrări de sculptură, scaun pictat manual, abajur creat din pânză şi pictat în culori textile, obiecte decorative şi tablouri create din dantele, mileuri vechi, piele, gips, seminţe, colaje şi câteva lucrări abstracte. În total, aproximativ 60 de lucrări inedite de factură experimentală au compus expoziţia denumită de criticul de artă invitat, Dan Lăzărescu, “mărturie şi indiciu al libertăţii excepţionale de care beneficiază creatorul contemporan nouă”
“Unii dintre artiştii expozanţi au dorit să iasă din zona de confort şi au încercat să experimenteze stiluri noi de abordare, care sperăm că reuşesc să vă impresioneze.”, a spus Daniela Kovats, preşedintele Asociaţiei “Ion Andreescu”.
În incheierea vernisajului, scriitoarea Domnica Pop, cunoscută mai ales pentru poemele haiku, a citit de această dată câteva poeme în rimă din cea mai recentă carte a ei, “Puntea”, dar şi o proză scurtă.
“Salonul experimental” mai poate fi văzut la “Clio” până în data de 10 septembrie, intrarea fiind gratuită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!