Procesul în care DNA îl acuză pe Nicolae Ioțcu de trafic de influență a fost reluat, vineri, la Tribunalul Timiș, dar fostul președinte al Consiliului Județean Arad nu a stat mult în sala de judecată, dosarul său fiind amânat din nou, pentru 23 ianuarie. Amânarea a fost decisă de instanță pentru că a fost finalizată expertizarea interceptărilor făcute de anchetatori, iar părțile implicate, atât DNA, cât și avocații lui Ioțcu, au solicitat un termen pentru studierea expertizei.
De șase luni, Ioțcu nu prea a mai avut drumuri pe la instanță, pentru că în iunie judecătorul admitea cererea avocaților de expertizare a unor probe audio-video ale procurorilor. Avocatul Adrian Fanu-Moca explica, la vremea respectivă, că „există suspiciuni privind autenticitatea înregistrării ambientale din autoturismul lui Cristian Drăgan, din ziua presupusului flagrant”. Apărătorii consideră că înregistrările au decalaje între imagine și sunet, astfel încât ar fi putut să fie prelucrate. De altfel, de-a lungul procesului, avocații au mai cerut explicații DNA, iar procurorul de caz afirmase că s-au folosit mai multe dispozitive de interceptare. Pe lângă echipamentul de înregistrare audio-video, s-au mai folosit dispozitive de interceptare audio, pentru cazul în care de la primul echipament nu se auzea bine. Cu toate acestea, avocații au ținut ca probele să fie expertizate criminalistic.
Astfel, în iunie cauza a fost amânată pentru septembrie, când a fost amânată cu alte trei luni, pentru 16 decembrie, în condițiile în care expertizarea interceptărilor nu fusese încheiată de către specialiștii Insitutului Național de Expertize Criminalistice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!