Procesul în care primarul Gheorghe Falcă este acuzat de fapte de corupţie va fi reluat pe 23 noiembrie, moment la care cele două expertize – una pentru casa de pe Caragiale, aflată în proprietatea primarului, cealaltă pentru terenul Fabricii de zahăr – vor trebui prezentate în mod obligatoriu. Aceasta a fost decizia de ieri a judecătorului, după ce la dosar expertul care trebuia să evalueze casa până pe 9 noiembrie a cerut să fie plătit în integralitate înainte de a prezenta raportul.
Până acum, din cei 1.200 de lei care ar trebui să-i revină expertului (onorariu plătit de Gheorghe Falcă, pentru că avocaţii săi au cerut expertiza), acesta a primit avansul, în valoare de 500 de lei. Judecătorului i s-a părut nomal ca expertiza să nu fie prezentată decât după plata integrală dar nu a acceptat ca dosarul să fie înaintat mai târziu de 23 noimebrie, moment la care trebuie făcută publică şi expertiza pentru terenul Fabricii de zahăr.
Avocaţii patronilor firmei Elecon nu s-au prezentat la instanţă şi au cerut amânarea procesului pentru a putea studia expertiza şi pentru a putea fi de faţă la judecată. Faptul a fost considerat de neacceptat de către judecător, care i-a făcut unuia dintre avocaţii primarului (Fanu Moca) o ofertă pe care acesta nu a refuzat-o: să-i reprezinte la înfăţişarea de ieri şi pe cei doi. La termenul din 23 noiembrie, Primăria Arad va trebui să prezinte toate vânzările făcute de instituţie în baza legii 577, cererea fiind reiterată ieri de judecător. La înfăţişarea de ieri a fost audiat un singur martor, ultimul: Petru Prohorov, care a uitat aproape tot ce era legat de afacere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!