ARAD. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad au ţinut să facă precizări referitoare la corecţia financiară aplicată de către Ministerul Fondurilor Europene în cadrul proiectului european prin care au fost achiziţionate echipamente, aparatură medicală şi medicamente de către Spitalul Judeţean Arad. Pledoaria a fost susţinută de Gabriela Chiricheu, directorul Direcţiei Programe de Dezvoltare din cadrul CJA.
„La debutul pandemiei, în martie-aprilie 2020, Spitalul Judeţean nu avea stocuri de materiale de protecţie, echipamente medicale sau medicamente necesare tratării Covid-19. Toate achiziţiile realizate atunci au fost făcute pe banii Consiliului Judeţean Arad şi Primăriei Arad. În august 2020 Guvernul a lansat o linie de finanţare pe fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, iar Spitalul Judeţean a depus un proiect pentru recuperarea sumelor cheltuite deja, dar şi pentru noi achiziţii, inclusiv pentru amenajarea spitalului de campanie de la Expo. Valoarea totală a proiectului a fost de peste 18 milioane de lei. Trebuie precizat faptul că toate cheltuielile au fost incluse în proiect după consultarea Ministerului Sănătăţii şi a Autorităţii de Management. La momentul respectiv, toate cheltuielile au fost declarate eligibile de către cele două entităţi precizate mai sus. Teoretic, dacă existau neconformităţi, Autoritatea de Management sesiza acest lucru. Dar nu a fost cazul, toate sumele solicitate în cadrul proiectului fiind aprobate. Ulterior, la un control aleatoriu, auditul Ministerului Fondurilor Europene a decis că linoleumul achiziţionat pentru Expo nu este cheltuială eligibilă. Asta după ce autoritatea care supraveghează implementarea proiectului a stabilit că şi acest linoleum este eligibil. Aşadar, achiziţia containerelor de la Expo a fost declarată eligibilă, iar achiziţia pardoselii şi a celor două pulturi de observare a fost declarată neeligibilă, fiind imputată suma de 260.428 de lei. În ceea ce priveşte injectomatele, Spitalul Judeţean a întocmit un caiet de sarcini. Oferta primită la licitaţia respectivă propunea injectomate superioare din punct de vedere tehnic, care se încadrau în sumele stabilite pentru achiziţie. Spitalul Judeţean a solicitat punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii şi Autorităţii de Management în acest caz, ambele organisme acceptând realizarea achiziţiei. Din nou, auditul a decis că nu s-a respectat caietul de sarcini şi a fost imputată suma de 10.204 lei”, a explicat Gabriela Chiricheu consilierilor judeţeni prezenţi la şedinţa ordinară de vineri, 22 octombrie.
Spitalul Judeţean va ataca în instanţă corecţiile financiare, sperând să aibă câştig de cauză şi să recupereze cei peste 270.000 de lei care au fost imputaţi drept corecţii financiare. Suma reprezintă 1,48 la sută din valoarea totală a proiectului, care este de 18,6 milioane de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!